Spitalul din Sălaj, dat în judecată de angajați. Află MOTIVUL
Sute de angajați de la Spitalul Județean din Zalău au dat unitatea medicală în judecată pentru că nu și-au primit voucherele de vacanță, informează Realitatea PLUS.
Nemulțumirea angajaților pronește de la faptul că li s-a refuzat acordarea voucherelor vacanţă aferente anilor 2018 şi 2019. Acțiunea a fost făcută în numele a celor aproximativ 450 de membri de sindicat, afiliați Sanitas. Deși Tribunalul Sălaj le-a dat câștig de cauză oamenilor, spitalul a făcut apel. Curtea de Apel Cluj a respins apelul Spitalului Zalău, care numără în prezent 1.288 de angajaţi, astfel că decizia magistraților de la Tribunalul Sălaj a rămas definitivă.
Potrivit legislaţiei în vigoare, fiecare angajat, indiferent de postul pe care îl ocupă, are dreptul la vouchere în valoare de 1.450 de lei pentru fiecare dintre cei doi ani. Conducerea spitalului susține însă că nu are bani pentru a face plățile respective, insa pentru anul in curs a fost gandit un bget acre sa acopere si plata voucherelor.