MENIU

Spitalul din Piatra Neamț, condus de PSD. 8 manageri schimbați într-un singur an!

Incendiu Piatra Neamț / Foto: Inquam Photos / tvmneamt.ro / Flavius Corfu

Spitalul din Piatra Neamț, aflat în subordinea Consilului Judeațean PSD, condus de Ionel Arsene, are probleme vechi și o istorie a unui management prost. Într-un singur an, au fost schimbați 8 manageri de spital. 

Spitalul Județean Neamț, în prezent spital de suport COVID-19, a schimbat nu mai puțin de 8 manageri în ultimul an. Actualul manager, Lucian-Octavian Micu, de profesie jurist și fost primar al orașului Roman, a fost numit în funcție de doar două săptămâni și jumătate, pe 28 octombrie. 

Pe 18 decembrie 2019, medicul Codruţ Munteanu demisionează din funcția de manager al Spitalului Județean Neamț, iar locul său este luat de medicul Alexandru Juncu.

Pe 16 martie, România intră în stare de urgență, declarată din cauza epidemiei de coronavirus. Spitalul Județean Neamț trece din subordinea Consiliului Județean Neamț în subordinea Ministerului Sănătății.

A doua zi după ce spitalul trece din subordinea Consiliului Județean în subordinea Ministerului Sănătății, pe 17 martie 2020, Toader Mocanu, fost prefect şi senator de Neamţ, îl înlocuieşte pe medicul Alexandru Juncu în funcția de manager interimar.

Pe 3 aprilie, medicul Florin Apostoaie, fost director al Spitalului din Târgu Neamţ, îl înlocuieşte pe Toader Mocanu, care a demisionat.

Doar o săptămână mai târziu, pe 10 aprilie, în locul lui Florin Apostoaie este numită manager interimar Daniela Marcoci, și ea medic.

Pe 15 mai, Marius Ghineţ, patronul unei fime de pompe funebre, este numit manager interimar în locul medicului Daniela Marcoci.

Pe 20 mai, Spitalul Județean Neamț reintră în subordinea Consiliului Județean, după ce, pe perioada stării de urgență declarate din cauza epidemiei de coronavirus, se aflase în subordinea Ministerului Sănătății.

Pe 21 mai, a doua zi după ce spitalul a reintrat în subordinea Consiliului Județean, medicul Dan Verzea, actualul director medical al spitalului, este numit manager interimar.

Pe 28 octombrie, Lucian-Octavian Micu, jurist și fost primar al orașului Roman, este numit director interimar al Spitalului Județean din Piatra Neamț, spital de suport COVID-19.