MENIU

Spital AMENDAT de DSP din cauza lipsei de medicamente: Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE

Spital Târgu Cărbunești, jud. Gorj

Directorul medical al Spitalului din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost amendat de către Direcţia de Sănătate Publică fiindcă unitatea medicală nu avea nici măcar medicamente COVID, care, culmea, ar fi trebuit asigurate de Ministerul Sănătăţii, chiar prin DSP.

10.000 lei este valoarea aplicată directorului Spitalului din Târgu Cărbunești pentru că, în urma unui control, nu s-au gasit anumite medicamente pe stoc. Astfel, pe lângă Fraxiparină, în stocul spitalului nu s-au găsit Remdesivir şi Tocilizumab.

Medicul Mădălina Roibu, directorul medical al Spitalului din Târgu Cărbuneşti, susține că sancțiunea a fost aplicată în mod injust, și asta deoarece medicamentele au fost solicitate la DSP, dar nu au ajuns în unitatea medicală.

Cu toate astea, medicul spune că nu va contesta amenda pentru a nu le supune pe colegele sale unui stres suplimentar.

Reamintim că, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, alimentarea cu oxigen s-a oprit brusc la spitalul din Târgu Cărbunești, unde erau internați 150 de bolnavi. Cel puțin 80 dintre aceștia au avut nevoie de suport cu oxigen. Planul Roșu a fost activat. În urma acestui incident, cinci pacienţi au murit. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă in rem.