MENIU

"Spiru Haret": În Legea educaţiei să fie un capitol cu Codul de etică, dar şi obligaţiile părintelui

"Spiru Haret": În Legea educaţiei să fie un capitol cu Codul de etică, dar şi obligaţiile părintelui

Federaţia "Spiru Haret" cere Ministerului Educaţiei să înceapă negocierile pentru modificarea Legii educaţiei, astfel încât să fie introdus un capitol distinct privind Codul de etică profesională al cadrului didactic, dar şi obligaţiile părintelui faţă de unitatea de învăţământ.

Potrivit Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", în Legea educaţiei sunt foarte multe articole ce privesc etica profesională în învățământul superior şi doar unul în care se face referire la învățământul preuniversitar.

Potrivit articolului 98, alineatul 2, litera b) din Legea educaţiei, ar trebui să existe la nivelul unității de învăţământ un cod de etică profesională, de întocmirea căruia răspunde Consiliul profesoral. Acest cod însă nu poate fi realizat deoarece unitatea de învățământ nu are departament juridic, care să acorde consultanță în privința întocmirii lui, susţin reprezentanţii FSE "Spiru Haret".

Tototdată, potrivit Legii educației, ar trebui să existe şi un contract educațional încheiat între unitatea de învățământ și părinte sau tutore, care însă nu este aplicabil din cauza prevederilor ambigue din lege.
"Mai mult, contractul educațional cadru este anexă a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unității de Învățământ Preuniversitar, care nici până la ora actuală nu a fost aprobat prin ordin al ministrului Educației. Din această cauză, susținem că este nevoie de modificarea Legii Educaței, în sensul reglementării acestor probleme, dar și a celor legate de finanțarea activităților extracuriculare care se desfășoară în săptămâna «Școala altfel»“, a declarat preşedintele FSE "Spiru Haret", Marius Nistor, citat într-un comunicat de presă.

FSE "Spiru Haret" consideră că, fără modificarea Legii educaţiei, orice act administrativ care ar apărea ar fi lipsit de substanţă.

"Având în vedere toate acestea, FSE «Spiru Haret» își arată disponibilitatea de a participa la orice fel de discuții și negocieri privind Legea Educației Naționale, în ansamblul ei, atât în privința problemelor semnalate, cât și a altor texte din actul normativ care trebuie de urgență evaluate și schimbate", se mai arată în comunicat.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat recent că un cod de etică nu trebuie făcut în biroul ministrului, ci după discuţii cu profesorii şi părinţii, iar acesta trebuie corelat cu modificări în Legea educaţie.
Remus Pricopie a precizat că există un prim draft de modificare a Legii educaţiei, care nu a fost încă făcut public, pentru că se mai aşteaptă opinii ale Departamentului juridic.

"Aşteptăm juridicul, apoi vom discuta cu sindicatele şi abia apoi va circula această propunere de modificare", a spus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a arătat că cele mai importante modificări vizează cadrele didactice şi scăderea vârstei la care şcoala devine obligatorie, de la şase la cinci ani din 2015. Pricopie a adăugat că se urmăreşte scăderea treptată a acestei vârste, care ar putea ajunge până la trei ani, însă aceste modificări nu pot fi făcute în lipsa unei infrastructuri adecvate.

"Suntem hotărâţi că, din septembrie 2015, vârsta obligatorie să fie cinci ani pentru integrarea în învaţământul formal. Nu am decis când vom coborî această vârstă la patru şi la trei ani", a mai spus ministrul Educaţiei.
Mediafax.ro a lansat, luni, o platformă de dezbatere în care cititorii sunt invitaţi să se pronunţe asupra prevederilor propuse în proiectul de Cod etic din educaţie, principalele teme fiind legate de comportamentul profesorilor faţă de elevi, precum şi de combaterea corupţiei din şcoli.

Elaborarea unui astfel de cod a început acum câţiva ani, însă s-a oprit la stadiul de proiect, pentru că prioritate a avut Strategia anticorupţie în educaţie, aprobată printr-un ordin al Ministerului Educaţiei în 2013. Strategia face referire la Codul etic pentru învăţământul preuniversitar, Codul de referinţă al eticii şi deontologiei universitare, precum şi la monitorizarea activităţii Consiliului Naţional de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar şi a Consiliului de etică şi management universitar.

Codul de etică a fost readus în actualitate odată cu scandalul izbucnit la sfârşitul anului trecut, în urma mediatizării unor imagini în care învăţătoarea Dana Blându, de la Şcoala 10 din Capitală, le cerea părinţilor bani pentru cadouri de Crăciun.

În urma scandalului de la Şcoala 10, premierul Victor Ponta a cerut, în 15 ianuarie, Ministerului Educaţiei finalizarea proiectului în termen de două săptămâni, însă acest proiect nu a ajuns până în prezent pe masa Guvernului.

În proiectul Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar, aflat în curs de finalizare la Ministerul Educaţiei, le este interzisă profesorilor orice activitate care ar putea să ducă la fapte de corupţie. Traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare la clasă sunt interzice, iar profesorii nu-i pot ameninţa pe elevi să le facă anumite servicii sau să le ofere cadouri, conform prevederilor din proiectul iniţiat de minister.
Codul de etică interzice colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice implicate în organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor naţionale, olimpiadelor şi altor concursuri şcolare.

Totodată, proiectul Codului de etică prevede că profesorii nu pot face meditaţii cu elevii din unităţile de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea, în schimbul unor "avantaje materiale sau financiare". Cadrele didactice nu pot implica elevii în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în afara acestora.

Profesorii trebuie să asigure egaliatea de şanse şi să promoveze principiile educaţiei incluzive, să respecte demnitatea fiecărui elev şi să recunoască meritului fiecăruia. Cadrului didactic îi este interzis să fie profesorul propriului copil sau al unei rude până la gradul al treilea, cu excepţia situaţiei în care este singurul care predă disciplina respectă în unitatea şcolară în care lucrează, conform proiectului Codului de etică.

Mai multe articole despre:
Ministerului Educaţiei Spiru Haret cod etică