MENIU

Speriați de valul de scumpiri, românii își fac deja provizii pentru sărbătorile de iarnă

Sursa foto: Pixabay

Speriați de valul de scumpiri care se anunță în pragul sărbătorilor de iarnă, mulți români au început, deja, să-și facă provizii. Oamenii se înghesuie acum să ia carne de porc la 20 de lei kilogramul, în condițiile în care producătorii anunță prețuri triple de Crăciun. 

Românii sunt ingroziți de scumpirile în lanț, motiv pentru care unii din ei au început deja să-și facă provizii pentru sărbătorile de iarnă.

Reporter: Ați început cumpărăturile pentru Crăciun?

Cumpărător: Mai târziu sunt mai scumpe și de-aia le iau de acum. Am luat mai ales pentru piftie.

Reporter:Ce ați cumpărat?

Cumpărător: Urechi, picioare, ciolan și niste fleică. Cam slăbuț, ce să facem, nu putem altfel, luăm câte puțin.

Producătorii susțin că vor fi nevoiți să crească prețurile alimentelor iar spre finalul anului din cauza costurilor ridicate. În tot acest timp, ministrul agriculturii, Petre Daea, spune că nu există un motiv obiectiv pentru o scumpire a alimentelor, însă realitatea ne arată opusul.

Acum, în piețe, un kilogram de carne de porc costă între 20 si 29 de lei, iar în prag de sărbători, acelasi kilogram va ajunge să coste și 60 de lei, ne avertizează specialiștii.

Și vânzătorii au sesizat faptul că românii au redus cu mult cantitățile din cauza prețurilor mari.

„Nu mai cumpără în aceleași cantități, de multe ori se rezumă doar la ziua respectivă. Dacă înainte cumpărau 3-4 cârnați, acum cumpără 2 sau mai puțin, au crescut prețurile”, spune Trifan Mirela, vânzător.

Mai multe articole despre:
scumpiri carne de porc scumpiri