Specialiștii lansează un avertisment de ultimă oră: problemă imensă pentru Pământ până în 2050
Mulți oameni neagă existența fenomenului de încalzire globală, însă acest proces are loc chiar sub ochii noștri. Iar oamenii de știință avertizează că din cauza încălzirii globale sfârșitul civilizației ar putea fi mai aproape decât crezi.
În următorii 30 de ani, planeta se va încălzi cu trei grade Celsius, ceea ce înseamnă că civilizația umană așa cum o știi tu se va prăbuși. Cel puțin așa arată un raport realizat de un fost executiv al industriei combustibililor în baza datelor obținute din studiul celor de la Brakthrough National Centre for Climate Restoration, realizat în 2018.
Încălzirea globală ar putea distruge planeta
Dacă un astfel de scenariu apocaliptic ar deveni realitate, autorii studiului spun că vom fi prinși într-un Pământ asemănător unei sere, în care 55% din populația va fi supusă la temperaturi fierbinți letale. În mod normal, omul ar putea face față unei astfel de călduri năucitoare mai mult de 20 de zile pe an.
În plus, cercetătorii mai anticipează și că ecosistemele se vor prăbuși, inclusiv recifurile de coral, pădurea amazoniană și Antarctica. Să nu mai vorbim de faptul că apa din râurile din Asia s-ar reduce considerabil, ceea ce va afecta peste două miliarde de oameni.
Și agrigultura va fi grav afectată din cauza faptului că ploile din Mexic și America Centrală se vor înjumătăți în ceea ce privește frecvența. Fenomenul El Nino va fi aproape atotprezent, iar în unele zone valurile letale de căldură se vor extinde până la 100 de zile pe an.
„Acest scenariu oferă un indiciu către o lume de haos deplin, în drumul spre sfârșitul civilizației umane și a civilizației moderne așa cum le știm", au subliniat autorii. „Pentru a reduce acest risc și a proteja civilizația umană, este nevoie de o mobilizare globală masivă de resurse în următorul deceniu pentru a construi un sistem industrial cu zero emisii și să începem restaurarea unui climat sigur. Ar fi o scală asemănătoare mobilizărilor de urgență din al Doilea Război Mondial".