MENIU

Specialiștii fac lista de mituri: ce să nu mai crezi despre sare

Probabil ai auzit și tu că dacă bei o cantitate mai mare de apă sau dacă simți nevoia de apă mai intensă, atunci înseamnă că ai mâncat ceva sărat. Specialiștii spun că e vorba doar despre un mit pe care nu ar trebui să-l iei în serios.

Cercetătorii au realizat un studiu pe cosmonauții care se pregăteau pentru viața în spațiu și au descoperit contrariul a ceea ce se vehiculează despre sare și consumul de apă. În mod surprinzător, studiul de față arată că, de fapt, sarea reduce setea, dar crește apetitul consumatorilor.

„Aparent, în momentul în care consumi sare, corpul începe să conserve apa din organism și să producă propria apă. Aceste informații se pot dovedi a fi foarte importante pentru prepararea dietelor pentru persoanele care călătoresc în spațiu, dar ne oferă și datele necesare pentru a crea tratamente eficiente împotriva obezității, diabetului și bolilor cardiace", au declarat autorii studiului.

Sarea nu provoacă sete, dar îți face poftă de mâncare

În urma studiului, astronauții care au participart ca voluntari au declarat că un consum mai mare de sare îi face să se simtă mai înfometați.„Cu cât consumi mai multă sare cu atât scade volumul de apă pe care îl bei. Pentru a face față nivelului ridicat de sodiu, corpul tău produce mai multă apă și determină urinarea mai frecventă prin intermediul căreia este eliminat surplusul de sare", au declarat cercetătorii.

Studiul ne arată că nivelul crescut de sare crește nivelul de hormoni gucocorticoizi, produși de corpul uman. Acești hormoni influențează metabolismul și sistemul imunitar și determină retenția de apă. De bunăstarea organismului tău, în cazul unui consum ridicat de sare, sunt responsabili rinichii tăi care se asigură că elimini cantitatea de sare în surplus.

Cât despre senzația de foame pe care o simți, cercetătorii explică că eliminarea apei din organism implică un consum mai mare de energie și așa apare sentimentul de foame.

Sursa

Mai multe articole despre:
apă poftă de mâncare alimente sarate