MENIU

Specialiștii avertizează asupra alimentelor pe care n-ar trebui să le consumăm niciodată

Din lipsă de timp, mulți dintre noi apelăm la mâncarea ultraprocesată, adică o pizza congelată va fi gata mult mai repede decât una făcută pe loc. Însă, pe lângă faptul că acest tip de mâncare vine la pachet cu o groază de calorii, poate provoca și cancer.

Un studiu realizat de o echipă de cercetători francezi de la Universitatea Sorbonne Paris Cite, arată că există o legătură între mâncarea ultraprocesată și apariția cancerului.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat 105.000 de persoane care au consumat alimente de acest fel. Iar rezultatele au arătat că acestea au prezentat un risc de cancer mult mai crescut față de cele care au mâncat sănătos.

Mâncarea ultraprocesată reprezintă produse de patiserie produse în masă, mici gustări dulci sau sărate, cum ar fi cipsurile, batoanele de ciocolată, sucurile cu îndulcitori, nuggets congelate, supele instant, mâncarea congelată și semi-preparată, dar și mâncărurile care sunt preponderent alcătuite din zaharuri, grăsimi sau uleiuri.

Alimentele utraprocesate cresc riscul de apariție a cancerului

Studiul oamenilor de știință de la Universitatea Sorbonne Paris Cite s-a întins pe o perioadă de cinci luni iar persoanele studiate au fost preponderent femei de vârsta a doua. Studiul a fost publicat în British Medical Journal.

„În medie, 18% din dieta celor analizați era reprezentată de mâncare ultraprocesată. De asemenea, 79 de cancere erau detectate per 10.000 de oameni, în fiecare an. Dacă proporția de mâncare ultraprocesată crește cu 10%, apar nouă cancere în plus", au declarat autorii studiului.
Bineînțeles, mai există o mulțime de alți factori care pot juca un rol în apariția cancerului atunci când vorbim despre diete cu mâncare ultraprocesată.

pre exemplu, cei mai predispuși la a mânca astfel de mâncăruri sunt de obicei fumători, sunt mai sedentari și consumă per total, mai multe calorii. Din acest motiv studiul ar trebui tratat cu o doză de scepticism.

Sursa

Mai multe articole despre:
mâncare alimente PIZZA CONGELATA