Specialiștii au ajuns să folosească oul în tratarea cancerului și asta cu succes
Cercetătorii au găsit o modalitate inedită de a trata cancerul și hepatita. Este vorba despre o proteină care se găsește în ouăle produse găini modificate genetic. Cu alte cuvinte oul ar putea fi folosit ca tratament împotriva cancerului.
Crearea așa-numitelor „ouă de aur" a fost realizată de oamenii de știință de la Institutul de Cercetări Biomedicale din Japonia și de la Institutul de Știință Industrială Avansată și Tehnologie. În acest sens, aceștia au utilizat modificarea genetică pentru a crea găinile ce pot produce ouă ce conțin o cantitate mare de interferon-beta uman.
„Interferonul face parte din grupa mare a proteinelor și a sistemului imunitar. Aceste proteine sunt eliberate de către sistemul imun în cazul prezenței agenților patogeni: bacterii, viruși, paraziți, dar și ca reacție a unor celule tumorale", potrivit specialiștilor.
Pentru a face găinile să producă interfonuman, cercetătorii au introdus o genă în celule germenilor de pui. Ulterior, aceștia au introdus celulele în embrioni umani. Astfel, cocoșii care au crescut s-au împerecheat cu găinile normale asigurând următoarea generații de găini care produc ouă bogate în interferon.
Cantitatea de interferon regăsită în fiecare ou a variat între 30 și 60 de miligrame. Drept urmare, fiecare ou este evaluat de la peste 400.000 de lire sterline și poate ajunge chiar și până la două milioane de lire sterline.
Interferonul-beta uman este o proteină naturală anti-virală care este folosită în mod obișnuit în tratarea unor boli precum cancerul sau hepatita. Asta se traduce în prețuri foarte mari ale interferonului beta-uman. Echipa de cercetători speră ca acestă descoperire să scadă prețul interferonului-beta uman cu cel puțin 10%.
Însă, va mai dura ceva timp până acest medicament va apărea pe piață, deoarece mai întâi companiile farmaceutice ar trebui să fie dispuse să cumpere aceste ouă. După care firmele trebuie să-și facă propriile cercetări pentru a putea transforma ouăle într-un medicament eficient împotriva cancerului.