MENIU

Spania amână pentru luna iulie reluarea turismului internațional

Vicepremierul spaniol Teresa Ribera, responsabilă cu măsurile de relaxare, estimează că reluarea în condiţii de siguranţă a turismului internaţional în Spania va începe în luna iulie, relatează Agerpres.

Ribera susține, într-un interviu acordat EFE, că o deschidere prematură masivă ar fi "o lipsă de responsabilitate" care ar putea pune în pericol populaţia locală.

"Trebuie să avem mare grijă ca cei care intră în ţară să nu rişte niciun pericol, deoarece vin într-o destinaţie sigură, şi în acelaşi timp să nu constituie un risc pentru populaţia locală (...) Ideea este de a aborda sosirile şi destinaţiile în siguranţă, cu gândul mai degrabă la luna iulie, decât iunie", a afirmat ea.

Vicepremierul a subliniat că reizbucnirea unor focare de infecție cu virusul SARAS-CoV-2 în China, Coreea de Sud şi Singapore "a fost asociată cazurilor importate" din exterior, menționând că "nu este ceea ce ne dorim pentru populaţia noastră".

"Datele raportate de insulele Canare, Baleare sau de regiunea Andaluzia oferă azi un sentiment de siguranţă, deoarece nu există deplasări între provincii şi nu vin persoane ce ar putea fi potenţial contagiate. Dacă se va deschide masiv turismul, ar putea fi o dovadă de iresponsabilitate", a mai spus Ribera, potrivit sursei citate.

Mai multe articole despre:
spania relaxare masuri reluare turism