Soțul senatoarei Șoșoacă, la Poliție: Avocații spun că în 26 de ani de carieră nu au văzut o așa viteză
Soțul Dianei Șoșoacă este așteptat la poliție să semneze controlul judiciar. Silvestru Șoșoacă este obligat să meargă de două ori pe săptămână la secție după ce a fost plasat sub această măsură preventivă în dosarul în care este acuzat că a agresat un polițist.
"Nu știu. Știu că a încheiat o minuntă. 4 propoziții. Unul dintre cei mai buni avocați ai României vine de la Iași, 6 ore pe drum. Și altul de la Craiova, a lăsat un proces (...) ca să vină să mă ajute pe mine - fără să dai o motivare de o jumătate de pagină. Că nu scria el, îi dicta unei grafiere. Măcar să mă agațe cu chestia asta, să mă cheme pe aici. Așa ceva e maximă (...) că nu e vorba să fie tentativă de crimă, grup de pești cu prostituate (...)", a afirmat soțul senatoarei Diana Șoșoacă, imediat după ce a ajuns la Poliție pentru a semnat controlul judiciar. Acest lucru trebuie să îl facă de două ori pe săptămână, asta după ce măsura controlului judiciar a fost luată împotriva sa, după ce un polițist a depus reclamație împotriva sa pentru că ar fi fost lovit.
Referitor la tot acest scandal în care este implicat numele familiei sale, Silvestru Șoșoacă a spus: "Ați văzut și dvs imaginile. Mă văd foarte bine de Sărbători. Nu prima sau a doua zi, a treia zi vin pe aici. Avocații spun că în 26 de ani de carieră nu au văzut o așa viteză.
Pe de altă parte, este deschis și un alt dosar în care sunt anchetate faptele pe care jurnalișta echipei Rai Uno, din Italia, le reclamă împotriva senatoarei și a soțului său.
Întrebat unde vor petrece Sărbătorile de iarnă, soțul senatoarei Șoșoacă a răspuns: "Crăciunul aici, Revelionul încă nu știm. Voiam undeva mai în Nord, unde sunt tradiții frumoase, dar vede..."