Soț și soție, din jud. Argeș, masă mortală. O substanță TOXICĂ le-a adus sfârșitul
Doi soţi au fost găsiţi decedaţi în locuinţa lor din Bârla, judeţul Argeş, iar oamenii legii au deschis dosar penal şi fac cercetări. Din primele informaţii, cei doi au ingerat o substanţă toxică, al cărei recipent a fost confundat de către soţia bărbatului cu sticla de ulei, pe care aceasta îl folosea la prepararea salatei de legume.
Incidentul a avut loc miercuri după-amiază. Cei doi soți, de 73, respectiv 61 de ani, au fost găsiţi morţi în casă de nora lor. Din primele date, rezultă că femeia a mers la fiul său şi l-a trezit din somn ca se plece la serviciu, apoi ar fi pregătit micul dejun. După ce au mâncat, cei doi soţi s-ar fi simţit rău şi au acuzat dureri abdominale şi stări de vomă.
Cei ai casei nu au anunţat ambulanţa şi au mers la farmacie să cumpere medicamente, iar la întoarcere au constat că soţii respectivi decedaseră, scrie ziarulargesul.ro. Este posibil ca cei doi să fi murit din cauza unei ingestii accidentale a unei substanţe toxice. În bucătărie, poliţiştii au găsit lângă sticla de ulei un recipent cu insecticid şi se presupune că sexagenara ar fi confundat cele două sticle şi, în loc de ulei, a pus în salată substanţa toxică.