Milionarul Sorin Strutinsky, condamnat DEFINITIV la 10 ani şi 8 luni de închisoare
Sorin Strutinsky, partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență, fals în înscrisuri, instigare la spălare de bani, informează realitateadeconstanta.net.
„În baza art.38 Cod penal, art.39 alin.1 lit. b si art.10 din Legea nr.187/2012, contopește pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 ani și 8 luni închisoare, reprezentând o treime din suma pedepselor ce nu se execută, urmând ca în final inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție, potrivit art.60 Cod Penal”, se precizează în minuta Curții de Apel Constanța.
Totodată, instanța de judecată i-a aplicat omului de afaceri Sorin Strutinsky și o serie de interdicții, dar a dispus și „confiscarea specială a sumei totale de 1.892.844,97 lei”.
Strutinsky este cunoscut ca fiind partenerul de afaceri al liderilor PSD Constanta, respctiv al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. De altfel, cei trei au fost colegi la Institutul de Marină din Constanța și au intrat în afaceri în 1990, editând săptămânalul local "Contrast", transformat ulterior în cotidianul "Telegraf" și apoi în trust de presă.
Oficial, Strutinsky este președintele Soti Cable Neptun SRL și CVM Tomis Constanța. Presa locală susține însă că Strutinsky este trezorierul celor doi politicieni social-democrați.