Cine l-a turnat la DNA pe directorul Oracle România, Sorin Mîndruțescu?
DNA a anunțat că a fost începută acțiunea penală în cazul directorului general al Oracle România, Sorin Mîndruțescu, pentru 8 fapte de luare de mită. Conform unor surse din anchetă, Sorin Mândruțescu a fost fi fost denunţat la DNA, nu de firmele care au pierdut licitaţiile, ci de cele chiar şi-au asigurat câştigul cu ajutorul pretinselor spăgi. Asta după ce ele însele au ajuns pe lista neagră a Fiscului pentru acuzaţii de evaziune fiscală.
Directorul general al Oracle România, Sorin Mîndruţescu, a fost pus sub control judiciar pe termen de 60 de zile de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat surse judiciare.
Direcția Națională Anticorupție mai precizează a fost fixată o cauțiune în valoare de 500.000 euro, pe care Sorin Mîndruțescu trebuie să o achite până vineri.
Sorin Mîndruțescu este acuzat că ar fi primit mită aproape 870.000 de euro de la reprezentanții unor firme IT pentru a le face oferte de preț avantajoase pentru produsele Oracle, astfel ca aceste societăți să poată să se înscrie și să participe la licitații cu instituții de stat- Oficiul Național al Registrului Comerțului, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
Anunțul făcut de DNA:
Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au efectuat, pe parcursul zilei de 7 august 2019, o serie de percheziții în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
Ulterior, în urma audierii în același dosar penal, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MÎNDRUȚESCU SORIN MIHAI, director general al filialei din Romania a unei companii multinaționale din domeniul IT, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).
De asemenea, a fost fixată o cauțiune în valoare de 500.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective.
Termenul de depunere a cauțiunii a fost fixat pentru data de 9 august 2019.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În calitatea menționată anterior, inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT (parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat - Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
Ofertele de preț priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, în special licențele IT necesare instituțiilor publice.
Cine este Sorin Mândruțescu, șeful Oracle România vizat de ancheta DNA?
Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță.
Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013.
Banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Cine l-a denunțat pe Mândruțescu la DNA?
Sorin Mîndruțescu ar fi primit comisioane ca să nu mai fie loial companiei americane şi chiar să ajute mai mulţi jucători de pe piaţa IT din România să pună mâna pe contracte scumpe cu statul.
Practic - susţin acuzatorii omului de afaceri, firmele care se înscriau la licitaţii organizate de companii sau instituţii publice pentru proiecte de anvergură de înaltă tehnologie aveau nevoie de programele Oracle, dar şi de licenţele şi serviciile de întreţinere, oferite de filială din România a multinaţionalei care îşi are cartierul general în Silicon Valey.
Iar Mîndruțescu ar fi oferit toate acestea la preţuri avantajoase şi din banii încasaţi de la stat, firmele câştigătoare îi plăteau anumite procente, proporţionale cu sumele încasate de Oracle. În acte, plăţile ar figura ca împrumuturi pe care însă Mîndruțescu nu le-ar fi returnat niciodată.
Sorin Mîndruțescu: „Singurul lucru pe care aș dori să îl spun e că compania Oracle nu e parte din acest dosar. Noi considerăm că e vorba de o regretabilă neînțelegere. Împreună cu avocații noștri vom încerca să aducem în zilele următoare probele noastre pentru a încerca să rezolvăm această regretabilă neînțelegere.”
Sorin Mîndruțescu, susţin surse apropiate de anchetă, ar fi fost denunţat la DNA, culmea nu de firmele care au pierdut licitaţiile, ci de cele chiar şi-au asigurat câştigul cu ajutorul pretinselor spăgi. Asta după ce ele însele au ajuns pe lista neagră a fFscului pentru acuzaţii de evaziune fiscală.