MENIU

Sorin Grindeanu, soluții în blocajul Blue Air: „Vom aloca 5 milioane de lei ca oamenii să fie transportați acasă"

Sorin Grindeanu - Ministrul Transporturilor

Sorin Grindeanu - Ministrul Transporturilor spune că Guvernul va adopta o hotărâre în care va aloca 5 milioane de lei de la Ministerul Transporturilor către TAROM pentru ca oamenii cărora li s-au anulat cursele din cauza blocajului Blue Air să fie transportați acasă.

„Vă spun câteva decizii luate astăzi la nivel de guvern. În primul rând, vorbim de o companie privată care se află într-o situaţie economică nu tocmai fericită, ba chiar cu datorii foarte mari. Vorbim de o companie care în anul 2020 a beneficiat de un ajutor de la Guvernul României de câteva sute milioane, tocmai pentru a veni în ajutorul acestei companii să o salveze, fiind vorba de o perioadă în care era pandemie COVID şi tot transportul aerian scăzuse.

Decizia luată de ministerul Mediului nu o pot comenta. Am vorbit cu domnul ministru şi mi-a spus că a aplicat legea. Au fost nenumărate discuții între Fondul de Mediu şi această companie şi nu s-a mai putut face altceva.

Pe noi la nivel guvernamental şi la ministerul Transportului ne-a preocupat în primul rând să găsim soluţii pentru pasageri. Va fi o hotărâre CNSU în această seară, iar mâine în ședință de guvern vom adopta o hotărâre în care vom aloca 5 milioane de lei de la ministerul Transporturilor către TAROM ca oamenii aflați în acestă situație să fie transportați acasă", a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, marți seara, la un post TV.

Este HAOS pe aeroporturile din țară după ce compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat că suspendă TOATE zborurile programate să plece din România. Cursele sunt sistate timp de o săptămână. Compania aeriană nu poate achita costuri curente pentru zboruri și acuză Ministerul Mediului că a pus poprire pe toate conturile sale.

HAOS în aeroporturi. Blue Air suspendă TOATE cursele care pleacă din România - Ministerul Mediului i-a blocat conturile

Mai multe articole despre:
grindeanu blue air solutii