MENIU

Sorin Grindeanu anunță constructorul care va finaliza lucrările pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova-Piteşti

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat cine este constructorul care va finaliza lucrările pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova-Piteşti, în lungime de 17,7 kilometri.

Sorin Grindeanu anunță că o asociere de constructori români şi turci va finaliza lucările pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova-Piteşti

După semnarea contractului, acesta va avea la dispoziție 439,29 milioane de lei, fără TVA, şi un termen de 18 luni pentru finalizarea lucrărilor. 

Ministerul Transporturilor blochează rotația premierilor - Câți kilometri de autostradă s-au realizat în 2023

Sorin Grindeanu a mai anunțat că finanţarea lucrărilor între Craiova şi Robăneşti este asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar procedurile pentru semnarea contractului vor putea fi demarate peste 10 zile, și asta dacă nu vor fi depuse contestaţii.

Potrivit ministrului Transporturilor, contractul precedent a fost reziliat la sfârşitul anului trecut, după ce constructorul italian nu a mai fost capabil să continue lucrările.