MENIU

Sorin Cîmpeanu, veste bună pentru cadrele didactice: Vor avea prioritate la vaccinarea anti-Covid. Află de CÂND

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Veste bună pentru cadrele didactice din România! La doar două zile de la reluarea cursurilor odată cu începerea Semestrul II al anului școlar 2020-2021, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că din a doua jumătate a acestei luni, personalul din învățământ va avea „o prioritate sistemică” în cadrul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 din țara noastră.

„Încă din a doua jumătate a acestei luni, personalul din învățământ va avea o prioritate sistemică în cadrul procesului de vaccinare. A demonstrat că e cea mai numeroasă categorie din cel nouă categori de personal esențial care are disponibilitate de vaccinare, care vrea să se vaccineze, știind fiind faptul că, de luni, cea mai mare parte a școlilor își desfășoară orele cu prezență fizică.

Îmi exprim încrederea că prin responsabilitatea fiecăruia în școli nu vor fi focare, astfel încât e o speranță să nu închidem școlile după ce le-am deschis. Unde vor apărea situații, împreună cu MInisterul Sănătății, DSP-urile și alți responsabili nu vom ezita să luăm decizii pentru siguranța sanitară a tuturor”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că de luni, de când s-au redeschis majoritatea școlilor, nu s-au înregistrat nici măcar cazuri de elevi care să prezinte simptome: „Suntem în legătură permanentă cu inspectoratele școlare județene, deci cu toate școlile. Până acum nu au apărut nici măcar cazuri în care elevii să fi avut simptome, darămite cazuri care să genereze supendarea activității la clasă. Evaluările vor fi făcute săptămânal, raportările de vineri vor fi luate ca referință pentru rata de infectare pentru a ști cum se derulează lucrurile în continuare”, a afirmat Cîmpeanu.