Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: Peste 112.000 angajați din învățământ s-au programat pentru vaccinare. Câți s-au imunizat deja
Cu doar o săptămână înaintea începerii Semestrului II al anului școlar 2020-2021 și înainte de a se lua o decizie clară privind reîntoarcerea copiilor în bănci, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, că 112.685 de angajaţi din sistemul de învăţământ s-au programat pentru vaccinarea anti-COVID, iar dintre aceştia 19.000 s-au imunizat deja.
"În rândul celor nouă categorii de lucrători esenţiali, personalul din învăţământ deţine detaşat prima poziţie din perspectivă numerică. Datele extrase din platforma gestionată de STS ne arată că sunt 112.685 de persoane din sistemul de educaţie programate. Nu numai că au disponibilitatea de vaccinare, dar sunt deja programate pentru vaccinare. Dintre acestea, 19.000 au fost deja vaccinate. Lor li se adaugă alte câteva mii de cadre medicale care, în această platformă, sunt cuprinse la categoria personal medical, fiind în acelaşi timp şi cadre didactice mai ales în învăţământul superior medical", a afirmat Câmpeanu, astăzi, la webinarul online organizat de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Comitetul Național de Coordonare a Vaccinări Anti-Covid dedicat personalului din învăţământ, potrivit Agerpres.