MENIU

Sorin Cîmpeanu: "Școlile nu se închid. Cele două săptămâni suplimentare de vacanță se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică". Ce spune ministrul despre orele remediale

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat, astăzi, într-o declarație de presă, că școlile nu se închid, așa cum au apărut unele informații în mediul online, ci va urma doar o perioadă de vacanță. Mai exact, vorbim despre 10 zile cu ocazia Sărbătorile pascale catolice și alte 10 zile cu ocazia Paștelui ortodox. Potrivit ministrului, cele două săptămâni suplimentare de vacanță se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică. 

"Ordinul de ministru cu structura anului școlar va fi semnat astăzi. Atenție, însă: școlile nu se închid, și asta pentru că elevii claselor terminale a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a nu vor avea programul modificat. Deci avem 20 zile de vacanță - 10 zile pentru Sărbătorile pascale catolice, între 2 şi 11 aprilie, și 10 zile pentru cele ortodoxe, ntre 30 aprilie şi 9 mai. Cele 2 săptămâni suplimentare de vacanță se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică, asta cu condiția respectării regulilor în școli, în iunie, cu condiția bunului mers al campaniei de vaccinare anti-Covid, cu condiția testării non-invazive în masă, în școli, şi, de asemenea, sub rezerva evoluţiei ratei epidemiologice", a afirmat Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, activitățile remediale/de recuperare vor putea fi organizate la cerere, inclusiv pe perioada vacanței de primăvară, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6/1000, "fapt ce va avea că efect dimunarea decalajelor generate de predarea online". 

De asemenea, grădinițele vor putea organiza activități educaționale cu copiii, cu avizul DSP.

"Avantajul este, repet, că aceste zile de vacanţă, în luna aprilie, se pot transforma în zile de şcoală cu prezenţă fizică în luna iunie, cu condiţia respectării regulilor în şcoli", a mai spus ministrul.

Citește și Sorin Cîmpeanu: „Vacanţa de primăvară va avea loc în perioada 2 aprilie - 4 mai pentru a reduce mobilitatea în actualul context epidemiologic”