Sorin Cîmpeanu, anunț despre teza sa de doctorat - UNDE poate fi consultată lucrarea ministrului Educației
Sorin Cîmpeanu susține că teza sa de doctorat nu este secretizată! Ministrul Educației a anunțat că lucrarea sa poate fi consultată la Biblioteca Națională. Anunțul vine după ce mai mulți universitari au reclamat posibile modificări ale regulamentului CNATDCU care ar fi ajutat plagiatorii, într-o scrisoare adresată președintelui Klaus Iohannis.
„Teza de doctorat este publică la Biblioteca Națională a României, chiar de la susținerea ei”, a declarat, luni, ministrul Sorin Cîmpeanu, într-un interviu acordat dcnews.ro.
„Oricine poate accesa acest link, oricine o poate consulta”, a mai spus ministrul Educației.
„Teza de doctorat este publică. (...) De asemenea, și lista de lucrări este publică. (...) Știți că există GDPR-ul. Eu mi-am dat acordul pentru a se publica, lista mea este publică. (...) În cei 30 de ani de activitate, nu am nimic de ascuns, spre deosebire de alții. Eu sunt foarte mândru de toate lucrările mele și nu am de ce să le ascund”, a conchis ministrul Sorin Cîmpeanu, replicând acuzațiilor din spațiul public, potrivit cărora și-ar fi secretizat lucrarea: „Nu suntem departe de Erevan”.
Precizarea vine în contextul în care mai mulți universitari au reclamat, printr-o scrisoare deschisă către șeful statului, posibile modificări ale regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), anunțate de actualul ministru al Educației. Ulterior, Sorin Cîmpeanu a renunțat la aceste modificări care dădeau undă verde lucrărilor plagiate. Ministrul a anunțat pe 3 august că a „luat act” de opiniile exprimate până în prezent în spațiul public și că nu vor fi alte modificări propuse nici pe viitor, în timpul mandatului său: „Am luat act de opiniile exprimate. Nu vor fi modificate nici acum, nici pe viitor, cel puțin atât timp cât eu voi fi ministrul Educației”.
În răspunsul dat reprezentanților mediului academic și societății civile cu privire la plagiate, președintele Klaus Iohannis a afirmat că are "toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic", iar opinia sa faţă de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată.