Sorin Blejnar a explodat în anchetă: Stenogramele cu mine și Băsescu NU aveau voie să apară
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost audiat, vineri, la DIICOT, în calitate de martor, în dosarul Rompetrol 2, în care 14 persoane sunt urmărite penal pentru manipularea pieţei de capital, delapidare, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, printre care şi foştii miniştri Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.
Potrivit unor surse judiciare citate de stiripesurse.ro, fostul șef al ANAF Sorin Blejnar le-a spus procurorilor că este foarte supărat și dezamăgit de decizia procurorilor de la DIICOT Brașov (procurorul care l-a anchetat în dosarul Motorina și l-a și trimis în judecată) de a atașa la acel dosar și stenograma discuției dintre el și fostul președinte Traian Băsescu privind situația obligațiunilor și a apreciat că acest lucru a reprezentat ”o acțiune extrem de nocivă” și că, în acest caz, ar trebui sesizată de urgență Inspecția Judiciară.
Niciun moment nu a contestat veridicitatea stenogramelor, chiar le-a confirmat conținutul ca fiind real, dar a susținut că apariția acestora în spațiul public ar putea ajude prejudicii enome statului român în cazul unei acțiuni la ICSID din partea companiei Rompetrol.
STENOGRAMELE dintre Blejnar și Băsescu care nu ar fi trebuit să fie făcute publice în opinia fostului șef al ANAF:
"Femeie: cabinet preşedintele României
Sorin Blejnar: sărut mâna. De la ANAF. Blejnar. Preşedintele ANAF sunt.
Femeie: Bună ziua, domnule Blejnar. Vă rog.
SB: Cu domnul preşedinte aş dori dacă se poate. Sau mai târziu sau când.
F: Rămâneţi pe telefon. Încerc să văd dacă îmi răspunde.
SB: Am înţeles
F: Mulţumesc.
Bărbat: Alo
SB: Să trăiţi, domnu preşedinte
Traian Băsescu: Salut, Sorine.
SB: V-am trimis o dată pe mail situaţia aia cu constructorii.
TB: Da. Mă, eu am şi făcut o confuzie că era primul în lista datornicilor Tehnologica şi am zis că e o listă cu constructori. Da nu erau numai constructori acolo.
SB: Este, este datornic. Dar a început procedura de executare pe el.
TB: Da
SB: Nu de acuma, e de vreo 2-3 luni
TB: Aha.
SB: El plăteşte, deci ei în general sunt plătitori buni ăştia. Dar tot timpul sunt cu restanţe datorită faptului că încasează de la CANDNR destul de greu.
TB: Da, da.
SB: Şi atunci noi am început să facem o altă procedură. Ne-am dus la CANDNR şi i-am făcut terţ poprit.
TB: Îhî
SB: Dacă o să vă uitaţi acolo pe ce am încasat noi, marea majoritate sunt pe popriri... desigur... adică le tăiem finanţarea, dar îi ţinem aşa, cât de cât sub control
TB: Da, aha
Citeste continuarea pe stiripesurse.ro.