Sondaj CBS: Kamala Harris crește galopant și deja l-a ajuns din urmă pe Donald Trump
Kamala Harris l-a ajuns pe Donald Trump în intenţiile de vot şi bulversează o cursă spre Casa Albă pe care fostul preşedinte american o credea terminată, conform rezultatelor unui sondaj publicat duminică.
Intrarea în competiţie a Kamalei Harris, care a preluat ştafeta democraţilor după anunţul neaşteptat al retragerii din cursă a preşedintelui Joe Biden, a amestecat complet cărţile, reducând decalajul pe care şi-l asigurase Donald Trump. Căutând să spargă acest acest elan câştigat de vicepreşedintele de 59 de ani în doar două săptămâni, Trump şi-a lansat în ultimele zile loviturile împotriva rivalei sale, atacând-o pe tema originilor sale şi a capacităţilor sale mintale, scrie AFP, citat de Agerpres.
Potrivit unui nou sondaj al CBS, 50% dintre alegători spun acum că vor vota pentru Kamala Harris, faţă de 49% pentru Donald Trump. Un foarte uşor avans, situat în marja de eroare, dar pe care Joe Biden nu l-a avut niciodată.
Vicepreşedintele beneficiază în special de un sprijin sporit din partea femeilor şi alegătorilor de culoare. Dintre aceştia, mai mulţi decât în iulie declară acum că intenţionează să iasă la vot.
Provocarea pentru Kamala Harris va fi să menţină această dinamică pozitivă în timpul lunilor rămase până la alegeri, în 5 noiembrie.
Fostă procuroare şi ex-senatoare de California, Harris s-a asigurat că va deveni candidata democraţilor după ce a obţinut sprijinul a mai mult de jumătate dintre delegaţii partidului său în această săptămână, în cadrul unui vot online care se va încheia luni.
O etapă importantă va fi anunţarea până marţi a alegerii candidatului Kamalei Harris pentru funcţia de vicepreşedinte dacă Harris va fi aleasă.
Forţată să ia o decizie foarte rapid, în timp ce un astfel de proces de selecţie durează în general mai multe luni, Kamala Harris ar trebui, potrivit observatorilor, să aleagă un bărbat alb care să-i permită să-şi extindă baza şi să compenseze unele puncte slabe din campania ei.
Potrivit mai multor media americane, trei candidaţi potenţiali se află la Washington pentru a discuta duminică cu Kamala Harris: Mark Kelly, senator de Arizona, Josh Shapiro, guvernator al statului-cheie Pennsylvania, precum şi Tim Walz, guvernator mai puţin cunoscut al statului Minnesota.
Numele lui Andy Beshear, guvernator de Kentucky, şi al actualului ministru al transporturilor, Pete Buttigieg, au circulat de asemenea.
Această alegere va trebui "să ajute la o defini", a subliniat analistul politic Amy Walter.
Echipa de campanie a Kamalei Harris a anunţat deja că duetul va începe să facă de marţi un turneu în cel puţin şapte state-cheie ale ţării, unde alegerile prezidenţiale ar putea fi decise.