MENIU

Somn sau meditație? Cum explică un parlamentar AUR fotografiile în care pare să doarmă

Somn sau meditație? Cum explică un parlamentar AUR fotografiile în care pare să doarmă

Episod comic care-l are ca protagonist pe senatorul AUR de Suceava Mircea Dăneasa. După ce o publicație locală a publicat o fotografie din plen în care se pare că parlamentarul a adormit în fotoliu, acesta a afirmat că, de fapt, era înt-o fază de meditație yoga. 

Parlamentarul a fost surprins cu ochii închişi și capul în piept, în timp ce masca din material plastic transparent îi era căzută, fără a-i mai acoperi nasul şi gura.

Senatorul AUR a explicat, pentru Adevărul că nu dormea, ci că se afla într-o poziţie care îi stimula creativitatea. „Poziţia aia înseamnă presiune pe stern. Asta activează ceea ce în sanscrită se numeşte vishuddha chakra. Asta activează conexiunile mintale speciale. Poeţii o folosesc pentru inspiraţie, când vor să scrie.  (...) Nu dormeam acolo. Îmi pregăteam nişte idei pentru a doua zi la interpelare."

Ședința la care a fost surprins instantaneul s-a încheiat la ora 2 noaptea.

Dăneasa, profesor de arta la Colegiul de Arta "Ciprian Porumbescu" Suceava și sculptor, este unul dintre primii practicanți de yoga din Romania, fiind elevul lui Mario Vasilescu, potrivit stirisuceava.ro

Din postările de pe Facebook rezultă că parlamentarul AUR, la fel ca alți colegi de partid, este un militant împotriva obligativității măștii de protecție.

Mai multe articole despre:
AUR daneasa suceava senator masca