MENIU

Soluția legală pentru accesul la dosarul medical al pacienților decedați: Certificatul de moștenitor. Iohannis a promulgat legea

Dosarul medical al pacienților decedați va fi disponibil pe baza certificatului de moștenitor

Marți, 7 octombrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege importantă pentru sistemul medical, care garantează accesul la dosarul medical al pacienților decedați care nu și-au putut exprima consimțământul în acest sens. Această lege este considerată ca un pas semnificativ în direcția unei mai mari transparențe în medicină, deoarece le oferă familiilor pacienților o modalitate legală de a accesa informații medicale relevante după deces.

 Potrivit noii legi, „în situaţia în care pacientul s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul cu privire la informaţiile prevăzute şi a intervenit decesul acestuia, prin excepţie, aceste informaţii pot fi accesate pe baza certificatului de calitate de moştenitor”.

Inițial, ordonanța de urgență prevedea că informațiile din dosarul medical puteau fi accesate de aparținători sau de rude până la gradul al patrulea, în următoarea ordine: soțul supraviețuitor; descendenții (copii, nepoți); ascendenții (părinți, bunici, tutori) și rudele în linie colaterală până la al patrulea grad. Frații sunt rude de gradul al doilea, în timp ce unchiul sau mătușa și nepotul sunt de gradul al treilea, verii primari reprezintă rudele de gradul al patrulea.

Revoluție la Vatican: Clericii au decis că persoanele transsexuale pot fi botezate catolice

Practic, datorită modificărilor aduse acestei legi, familia va putea să afle datele medicale ale unui pacient care „s-a prezentat la unitatea sanitară în stare fizică de inconștiență și fără aparţinători, iar evoluţia patologică a dus la decesul acestuia“, potrivit actului normativ. Asta doar în cazul în care pacientul nu și-a exprimat în scris o dorință contrară, în timpul vieții.

Înainte de promulgarea legii, rudele aveau acces la informațiile medicale ale unui pacient decedat doar dacă acesta și-a dat consimțământul explicit de a se comunica datele sale medicale.

Bani de la guvern pentru românii care stau la case. Vouchere pentru schimbarea sobelor vechi

Mai multe articole despre:
dosar medical klaus iohannis pacienti decedati lege