SOLUȚIA incredibilă a IPJ Suceava pentru promovare: Mască împotriva coronavirus DESENATĂ pe fața unui profesor într-o fotografie pentu presă
O mască desenată pe faţa unui profesor într-o fotografie de promovare a fost soluția aleasă de Inspectoratul de Poliție Suceava pentu prezentarea în fața presei. Imaginea „prelucrată” a fost transmisă de Biroul de presă al instituţiei în legătură cu promovarea activităţilor de prevenire a delicvenţei juvenile.
Personajul „editat” în fotografia transmisă presei este un profesor care a participat, alături de poliţişti şi de elevi, la o acţiune și nu a purtat masca de protecţie, potrivit Realitatea PLUS.
Masca împotriva SARS-CoV-2 de pe faţa profesorului a fost creată cu ajutorul unui program de editare, fiind adăugată după realizarea fotografiei.
În fotografia realizată într-o sală de clasă se observă doi adulţi, o poliţistă şi un profesor, care stau în faţa unor elevi aşezaţi în bănci.
Cel mai probabil, pata neagră a fost desenată ca să ascundă faptul că profesorul nu purta mască de protecţie la şcoală.
„Aproximativ 1.000 de elevi suceveni au beneficiat de activităţi de educaţie juridică şi anti-infracţională în cadrul unei serii de acţiuni - maraton desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Activităţile de educaţie juridică au fost implementate în licee şi colegii de pe raza judeţului Suceava cu sprijinul directorilor unităţilor de învăţământ şi al profesorilor coordonatori, atât în mediul urban cât şi în mediul rural în cadrul proiectului Delincvenţa juvenilă între responsabilitate şi decizie iniţiat la începutul lunii martie 2021”, se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Suceava.