MENIU

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017. Trei lucruri pe care trebuie să le faci în această zi "magică"

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017. Solstiţiul de vară este cea mai lungă zi a anului, de obicei pe 21 iunie. Această zi este marcată pe 20 iunie în anii bisecţi. SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017 marchează venirea verii din punct de vedere astronomic. 

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017. Iată 3 lucruri pe care le puteţi face pentru a marca aşa cum trebuie SOLSTIŢIUL DE VARĂ:

1. Fă câteva observaţii astronomice

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27'. La momentul SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017, Soarele se va afla la 23° 27' distanța unghiulară nord fața de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului.

Denumirea de solstițiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopți albe".

2. Călătorește 

E cam târziu pentru anul acesta (dacă nu aţi plecat deja), dar e un sfat bun pentru anul viitor. Există mai multe locuri frumoase din lume unde puteţă petrece SOLSTIŢIUL DE VARĂ.

21 Iunie, Solstiţiul de Vară - cea mai lungă zi din an. Tradiţii şi obiceiuri pentru Solstiţiu

Străvechiul Stonhenge din Marea Britanie e cel mai cunoscut, dar mai există şi alte locuri, precum Cairo.


3. Organizează o petrecere, cu un foc de tabără

Ce ocazie mai bună pentru o petrecere alături de prieteni, cu un foc straşnic la mijloc, în inima naturii, în această zi? Focul este parte a tradiţiilor prilejuite de SOLSTIŢIUL DE VARĂ în mai multe culturi. A fost întotdeauna o sursă de protecţie pentru oameni în faţa creaturilor nopţii, reale sau magice.

SOLSTIȚIUL DE VARA 2017. Solstiţiul de vară din 2017 coincide cu Luna Plina care poarta numele de "strawberry moon". Luna plină din luna iunie are o culoare specială. Practic în emisfera nordică avem o Luna Plina mai mare decât de obicei.

Fenomenul extrem de rar ar putea avea consecinţe neobişnuite asupra persoanelor cu sensibilitate astrală - comportamente bizare, stări de agitaţie, halucinaţii, spune un astrolog britanic citat de DailyMail.co.uk.

Astrologul Timothy Halloran crede că sunt posibile chiar acte necugetate în această perioadă, chiar şi crime. Stările de anxietate, psihoide, cu manifestări halucinatorii sunt, de asemenea, posibile în 20-21 iunie 2017.

Ipotezele acestuia sunt contrazise de oamenii de ştiinţă, printre care şi Jean-Luc Margot, profesor de astronomie planetară la University of California. Totuşi, unele animale, printre care şi lupii au totuşi comportamente bizare în nopţile cu lună plină.

Solstițiul de vară 2017. Psihologii atrag atentia ca schimbarile astronomice ii influenteaza pe oameni la SOLSTITIU DE VARA, acestia fiind predispusi la atacuri de panica sau chiar dificultati de atentie. De asemenea, nervii lor pot sa cedeze mai usor.

“Din experienta noastra si din ceea ce se scrie in studiile de specialitate, aceste schimbari astronomice au o influenta asupra undelor cerebrale. Ceea ce se stie pana acuma este ca oamenii in aceasta perioada sunt mai irascibili, mai anxiosi, mai depresivi, pot avea mai usor atacuri de panica, au dificultati de atentie, cateodata trebuie sa fie si mai atenti in trafic”, a precizat psihologul Anton Suluman.

Urmatoarele momente importante din punct de vedere astronomic sunt echinoctiul de toamna, care va avea loc in 22 septembrie si solstitiul de iarna, care se va desfasura in data de 21 decembrie si va marca inceputul iernii astronomice in emisfera nordica.

Solstițiul de vară 2017 Pe lângă aspectul economic, Ziua mondială a Soarelui are semnificații astronomice, căci data de 21 iunie coincide cu cea mai lungă zi din an, ziua solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice.

Energia solară stă la baza întregii vieți de pe Pământ și reprezintă aproximativ 420 trilioane kWh, potrivit www.rets-project.eu, site-ul Renewable Energies Transfer System, o comunitate europeană ce încurajează utilizarea energiilor regenerabile, potrivit Agerpres.

Solstițiul de vară 2017 Conform sursei citate, această cantitate de energie generată de Soare este de câteva mii de ori mai mare decât cantitatea totală de energie utilizată de toți oamenii. Radiația solară, împreună cu celelalte surse secundare de energie, cum ar fi energia vântului și energia valurilor, electricitatea hidro și biomasa, reprezintă cea mai mare parte din energia provenită din sursele regenerabile disponibile pe Pământ. Producerea de energie electrică din energie solară se bazează pe instalații termice și pe panourile fotovoltaice. O listă parțială a aplicațiilor energiei solare cuprinde încălzirea și răcirea spațiului cu ajutorul arhitecturii solare, furnizarea de apă potabilă prin distilare și dezinfecție, iluminatul, producerea de apă caldă, gătitul cu ajutorul energiei solare și căldura de proces de înaltă temperatură utilizată în scopuri industriale. Pentru a utiliza energia solară, se folosesc de obicei panourile solare.

Ziua Mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.

Citiţi mai multe despre SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017

Solstiţiul de vară este cea mai lungă zi a anului, de obicei pe 21 iunie. Această zi este marcată pe 20 iunie în anii bisecţi - acei ani în care luna februarie are 29 de zile. Solstiţiul marchează venirea verii din punct de vedere astronomic.

La romani, SOLSTIŢIUL DE VARĂ  este apropiat si legat de sarbatoarea Sanzienelor, marcata pe data de 24 iunie. Sanzienele sunt fapturi magice, aeriene si silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum si insusiri de leac florilor, belsug in campii si fertilitate animalelor. Coronitele de Sanziene lasate noaptea afara puteau asigura fetele ca vor face nunta in vara, daca erau gasite dimineata acoperite de roua.

Solstiţiul de vară 2017. Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalităţi.

După momentul SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Ca urmare vom avea ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta a anului. Ziua va incepe sa scada dupa solstitiul de vara si va fi egala cu noaptea la echinoctiul de toamna.

Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor, scrie astro-urseanu.ro.

Solstițiu de vară 2017. Ce schimbări importante au loc în viața ta în 21 iunie

Denumirea de solstițiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopți albe".

După momentul SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017. Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminației în ziua solstițiului de vară în orașele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, și Alexandria, unde Soarele avea o distanță zenitală de 7° 12', și cunoscând distanța terestră între cele două orașe, Eratostene a obținut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operație geodezică cunoscută în istorie.

Pentru emisfera nordica, solstitiul de vara marcheaza inceputul verii astronomice, iar pentru emisfera sudica este marcat solstitiul de iarna in aceasta data, care marcheaza inceputul iernii astronomice.

SOLSTITIUL DE VARA 2017. Energia solstitiului de vara este considerata a fi o energie a pasiunii, vitalitatii, creativitatii si belsugului. Inca din antichitate, se credea ca magia practicata in timpul solstitiului de vara are darul de a materializa dorinte sau aspiratii aparent imposibile.

SOLSTITIUL DE VARA 2017. Desi o sarbatorire consacrata revenirii soarelui, solstitiul de vara era si un prilej de gasire si folosirei a apei magice. Imbaierea in lacuri sau rauri avea un efect curativ , dar constituia si un ritual de renastere. In unele regiuni, spalatul cu roua adunata in ajunul solstitiului reprezenta o practica magica de frumusete, iar in altele, imbaierea in apa cu ierburi din noaptea solstitiului reprezenta o cura de refacere a sanatatii si vigorii.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017 - Tradiţii şi superstiţii în cea mai lungă zi din an, ziua SOLSTIŢIULUI DE VARĂ

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017 este favorabil unor magii puternice, care isi pot pune amprenta pozitiva asupra unor schimbari in dragoste, prosperitate sau sanatate. Energia solstitiului de vara este considerata a fi o energie a pasiunii, vitalitatii, creativitatii si belsugului, scrie bzi. ro.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ era si un prilej de gasire si folosire a apei magice. Imbaierea in lacuri sau rauri avea un efect curativ, dar constituia si un ritual de renastere. In unele regiuni, spalatul cu roua adunata in ajunul solstitiului reprezenta o practica magica de frumusete, iar in altele, imbaierea in apa cu ierburi din noaptea solstitiului reprezenta o cura de refacere a sanatatii si vigorii.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ a dat mereu prilejul organizarii unor festivaluri dedicate atat focului, cat si apei. Dragonul simbolizeaza haosul din care apare viata si reintoarcerea catre haos prin moarte. Dragonul este o creatura specifica atat focului, cat si apei.

Pentru celti, anul nou incepea atunci cand vechiul dragon era ucis si aparea un alt dragon. Druizii, preotii din regiunile celtice, sarbatoreau Alban Heruin, solstitiul de vara, situat la jumatatea intervalului de timp dintre echinoxul de primavara (Albam Eiler) si echinoxul de toamna (Alban Elfed). Acest festival al miezului de vara celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin incoronarea "Regelui Stejar", zeul cresterii anului. Solstitiul de vara era celebrat in mod traditional prin ospete in paduri, jocuri si mari focuri de tabara.

In China antica, ceremonialul SOLSTIŢIULUI DE VARĂ 2017 consta intr-o sarbatoare dedicata pamantului, fortei feminine si pricipiului Yin. In vechea Galie, celebrarea solstitiului de vara era denumita "Sarbatoarea lui Epona", dupa numele unei zeite a cailor, personificand fertilitatea, independenta si agricultura.

Triburile celtice, slave sau germanice sarbatoreau SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017 cu focuri de tabara. Noaptea SOLSTIŢIULUI DE VARĂ era specifica festivalurilor focului si magiei de dragoste, oracolelor iubirii si divinatiei. Se credea ca lanurile de cereale se vor inalta la fel de mult ca si inaltimea la care sareau peste foc cuplurile de indragostiti. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor sa isi ghiceasca viitori soti. 

 In Suedia, un arbore al miezului de vara era inaltat si decorat in fiecare asezare. Satenii dansau in jurul lui, iar femeile se imbaiau intr-un rau. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste campuri.

Anumite ritualurile legate de miezul verii par sa se regaseasca in majoritatea culturilor. Solstitiul de vara era o vreme a purificarii prin apa si foc, un timp cand spiritele pamantului si cerului paseau printre oameni. Puteau fi gasite comori imbelsugate in aur, iar zanele si vrajitoarele erau mai prezente decat in orice alta perioada a anului. Peste campuri erau purtate torte in scopul indepartarii bolilor din grane, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni fapturi asemanatoare vampirilor.

La romani, SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017  este apropiat si legat de sarbatoarea Sanzienelor, marcata pe data de 24 iunie. Sanzienele sunt fapturi magice, aeriene si silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum si insusiri de leac florilor, belsug in campii si fertilitate animalelor. Coronitele de Sanziene lasate noaptea afara puteau asigura fetele ca vor face nunta in vara, daca erau gasite dimineata acoperite de roua.