MENIU

SOLSTIŢIUL de IARNĂ 2014. Superstiţii şi tradiţii de SOLSTIŢIUL de IARNĂ: e un moment MAGIC

<p>SOLSTIŢIUL DE VARA 2017</p>

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ. GOOGLE marchează duminică, 21 decembrie, solstiţiul de iarnă din 2014, respectiv începutul iernii astronomice, prin schimbarea logoului cu un doodle special care sugerează pregătirea pentru anotimpul rece.

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ. GOOGLE îşi va întâmpina utilizatorii cu un logo special, în care literele care formează cuvântul Google sunt înlocuite de desene care amintesc de IARNĂ.

Momentul solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ 2014. Superstiţii şi tradiţii străvechi

La origini, credinţele populare se află sub semnul soarelui, pe care strămoşii noştri îl sărbătoreau la solstiţii şi echinocţii, momente astronomice remarcabile. Pe 21 decembrie, are loc solstiţiul de iarnă, când Soarele se află la cea mai joasă înălţime, după care, din „moş lipsit de putere" începe să întinerească şi urcă progresiv pe bolta cerească.

Aceste evenimente erau marcate de străbuni prin obiceiul urcării pe munte, cu torţe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul Soarelui şi a se închina acestuia, precum şi altor zeităţi. După rugăciune, se ţineau petreceri cu foc, se cânta şi se dansa până la asfinţit, când oamenii coborau la casele lor. După cucerirea Daciei de către romani, substratul autohton al sărbătorilor de iarnă a fost îmbogăţit cu Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie, scrie ziuaconstanta.ro.

Saturnaliile (17-23 decembrie) reprezintă sărbători romane închinate zeului Saturn şi soţiei sale Ops, care personifică rodnicia pământului. În spaţiul mioritic, Saturn a fost identificat de antici cu Zamolxe. Calendele lui ianuarie reprezintă sărbătorile de început de an, deosebit de venerate la romani, când îşi ofereau daruri şi îşi transmiteau urări. Atunci se împărţeau ramuri verzi de laur sau palmier pe care erau prinse smochine, turtă dulce sau alte daruri, tradiţie transmisă poporului nostru prin obiceiul Sorcovei. Tot de la romani s-au transmis în credinţa solară a strămoşilor noştri elemente din cultul lui Mithra, sărbătorit pe 25 decembrie ca Sol Invictus (Soare invincibil).

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ: Iată când vor avea loc următoarele solstiţii de iarnă, potrivit Observatorului Astronomic:

2015    22 decembrie         6:48
2016    21 decembrie       21:44
2017    21 decembrie       18:28
2018    22 decembrie       00:23
2019    22 decembrie       06:19
2020    21 decembrie       12:02


SOLSTIŢIUL DE IARNĂ 2014: un moment magic

Noaptea cea mai lungă a anului este noaptea solstiţiului de iarnă. Ea este sărbătorită în mod tainic şi magic de către toate spiritele Naturii şi în special de către gnomi, spiritele asociate lui Prithivi Tattva (Elementul Pământ). Gnomii sunt cei care au grijă de seminţele îngropate adânc pregătindu-le pentru primăvară, cei care îngrijesc animalele pădurilor şi câmpiilor, cei care păzesc comorile de orice fel. Îi cunoaştem din poveştile copilăriei şi din basmul „Albă-ca-zăpada şi cei 7 pitici”, dar mulţi dintre noi îi cunosc cu adevărat din relaţia directă cu ei, scrie site-ul yogaesoteric.ro.

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ. Ritmul firesc al naturii ne oferă patru momente importante pe parcursul unui an: cele două echinocţii, primăvara şi toamna, precum şi cele două solstiţii, vara şi iarna. La echinocţii, influenţele energetice ale Soarelui şi Lunii se manifestă în mod egal. La solstiţii influenţele Soarelui şi Lunii se manifestă diferit. La solstiţiul de vară influenţa Soarelui este maximă şi influenţa Lunii este minimă. SOLSTIŢIUL DE IARNĂ ne aduce influenţa maximă a Lunii alături de influenţa minimă a Soarelui. Aceste aspecte energetice se văd în lumea fizică în modul cum se modifică durata zilelor şi a nopţilor, pe parcursul succesiunii anotimpurilor. Astfel, la SOLSTIŢIUL DE IARNĂ, ştim cu toţii că avem parte de cea mai scurtă zi din an însoţită de cea mai lungă noapte.

Începând de la echinocţiul de toamnă, influenţa energetică a Lunii asupra noastră (şi asupra a tot ce există pe Pământ) creşte din ce în ce mai mult, prin comparaţie cu influenţa Soarelui, iar noi traversăm o perioadă de introspecţie, de limpezire interioară, care culminează cu zilele premergătoare solstiţiului de iarnă. Aceste zile sunt potrivite pentru un proces de autoanaliză, de evaluare a efortului depus în cursul anului precum şi a rezultatelor la care am ajuns, scrie stiridebuzau.ro.