MENIU

Soldații indieni capturați în confruntarea violentă de la începutul săptămânii, eliberați de China

conflictindiano-chinez

China a eliberat, joi, zece soldaţi indieni capturaţi în timpul ciocnirii de la începutul acestei săptămâni dintre armata chineză şi cea indiană în zona de graniţă disputată, Ladakh, zonă disputată de cele două țări. "Acum este clar că nu mai sunt soldaţi indieni dispăruţi", se arată într-un comunicat al armatei indiene. Până în prezent, Guvernul de la Delhi nu a făcut niciun fel de comentariu pe marginea acestui subiect, relatează AFP, preluat de Agerpres.

 
Eliberarea acestora survine după negocierile care au avut loc între cele două părţi cu scopul de a reduce tensiunile care ar afecta și mai mult relaţia bilaterală dintre cele două țări după confruntările de la începutul acestei săptămâni.
 
Vă reamintim că armata indiană a anuțat, marți, că a pierdut 20 de soldați în confruntarea cu armata chineză în zona disputată de graniță Ladakh, în nordul Indiei, în ceea ce a constituit prima confruntare militară cu victime în ultimii 45 de ani între cele două puteri nucleare asiatice.
 
China a refuzat să confirme dacă s-au înregistrat victime, dar presa indiană a scris că cel puţin 40 de soldaţi chinezi au fost ucişi sau răniţi grav. În schimb, Beijingul a acuzat India că a încălcat granița contestată și a provocat incidentul.
Mai multe articole despre:
india china conflict