MENIU

Soldat rus, descoperit de forțele ucrainene după ce a stat 6 luni ascuns în regiunea eliberată Harkov. Bărbatul a fost arestat

Soldat rus capturat/ Facebook

Situație incredibilă în regiunea Harkov, eliberată de trupele Kievului în luna septembrie! Un militar rus în vârstă de 42 de ani a reușit să se ascundă timp de șase luni în clădirile abandonate din această regiune. Soldatul a fost arestat de poliția regională care patrula în zona Kupiansk.

Soldatul, care era îmbrăcat în haine civile, face parte din din Brigada 27 de pușcași motorizați a Gărzilor Separate și a fost reținut luni, în timp ce ofițerii de poliție regională patrulau în satele din zona Kupiansk-Vuzlovi, transmite The Guardian potrivit Agerpres.

„După ce a fost percheziționat, a reieșit că bărbatul, care este din regiunea Moscovei, era un militar al Brigăzii 27 Gardă Separată de Pușcași Motorizați a Federației Ruse'', a precizat poliția într-un comunicat. „Deținutul a afirmat că se ascundea de la eliberarea districtului Kupiansk de către forțele armate ucrainene".

Bărbatul va fi interogat de polițiști pentru a afla cum a reușit să supraviețuiască șase luni pe teritoriul recucerit de ucraineni.

Soldatul s-ar fi separat de unitatea sa în timp ce fugea de contraofensiva ucraineană în septembrie 2022. Încă nu este clar cum a reușit să se ascundă timp de șase luni de la retragerea trupelor lui Putin după contraatacul supriză al Ucrainei în regiunea Harkov.

În septembrie 2022, în decurs de câteva zile, Ucraina i-a alungat pe ruși de pe o suprafață de peste 6.000 de kilometri pătrați de teritoriu și și-a consolidat controlul asupra regiunii Harkov revendicând zone cotropite de Moscova în prima zi a invaziei.

La scurt timp după eliberare, autoritățile ucrainene au desfășurat o operațiune masivă de căutare din ușă în ușă a militarilor ruși luați prin suprindere și care fuseseră lăsați în urmă sau care rămăseseră pentru a acționa ca sabotori.

Mai multe articole despre:
soldat soldat rus soldat ascuns harkov ucraina