Şoferul de TIR, reținut după ce a accidentat mortal un bărbat și a fugit de la locul accidentului. Acesta era băut și posibl drogat
Un şofer în vârstă de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a accidentat mortal un bărbat, în Portul Constanţa, în urma unui conflict. Din primele informații, victima se aşezase în faţa vehiculului pentru a împiedica înaintarea acestuia. Conducătorul auto a fugit de la locul faptei şi a fost prins în apropiere de Eforie. El a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, şoferul a fost testat şi pentru consum de substanţe interzise şi au existat indicii legate de prezenţa substanţelor psihoactive.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că un bărbat de 36 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
”Astfel, la data de 3 octombrie, în jurul orei 01.30, bărbatul ar fi condus un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorcă, în Portul Constanţa Sud – Agigea, unde ar fi surprins şi accidentat mortal un bărbat de 30 de ani, care, în urma unei stări conflictuale avute anterior, s-ar fi poziţionat în faţa ansamblului auto pentru a împiedica înaintarea acestuia. După producerea accidentului rutier, şoferul ar fi părăsit locul faptei. La scurt timp, ar fi fost depistat de poliţişti pe D.N. 39, în apropierea oraşului Eforie”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Ei au relatat că bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Bărbatul a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice şi stabilirea cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore.