Șoferul autocarului cu români care a făcut accident în Bulgaria, pus sub acuzare
Șoferul autocarului românesc care a fost implicat în accidentul din Bulgaria soldat cu patru morți a fost inculpat pentru omor prin imprudență. Șoferul a fost reținut, dar procurorii bulgari cer și arest preventiv, pentru că se tem că bărbatul, care este cetățean turc, ar putea fugi din țară.
Anchetatorii consideră că șoferul turc a condus cu viteză prea mare pe o porțiune de drum dificilă și de aceea a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit de un copac, relatează presa bulgară.
Al doilea șofer al autocarului, care este român, a fost audiat și el. Împotriva lui nu s-au reținut acuzații și el poate reveni în țară.
Dacă va fi găsit vinovat, șoferul turc riscă între 3 și 15 ani închisoare.
Patru persoane, între care trei cetăţeni români, au murit şi alte nouă au fost rănite în accidentul rutier în care a fost implicat autocarul înmatriculat în România. Accidentul a avut loc în apropiere de orașul Veliko Tărnovo din Bulgaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Cei cinci cetățeni români răniți în accident, precum și ceilalți pasageri români ai autocarului au fost aduși sâmbătă în țară.
Răniții sunt internați la Spitalul Floreasca, sunt în stare gravă, dar sunt stabili din punct de vedere al funcțiilor vitale.