MENIU

Șoferi depistaţi la volan sub influenţa drogurilor, în Ialomița

Sursa foto: Arhivă

Doi conducători auto au fost depistaţi la volan în timp ce se aflau pe drumurile publice din judeţul Ialomiţa sub influenţa drogurilor.

Poliţiştii au depistat în flagrant delict, în noaptea de sâmbătă spre duminică, doi bărbaţi, ambii în vârstă de 29 de ani, în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive, informează IPJ Ialomiţa.

Primul șofer, un bărbat din Bucureşti, a fost oprit de poliţişti în cadrul unui filtru rutier organizat pe raza comunei Dridu, iar cel de-al doilea, un bărbat din oraşul Fierbinţi Târg, a fost oprit pe raza oraşului Fierbinţi Târg.

,,În momentul legitimării ambii şoferi erau incoerenţi în exprimare şi aveau o privire tulbure, fapt pentru care au fost testaţi cu aparatul DrugTest care a indicat în ambele cazuri valori pozitive pentru consumul de canabis. Conducătorii auto au fost conduşi la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Urziceni, în vederea recoltării mostrelor biologice", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Ialomiţa, potrivit Agerpres.

Poliţiştii au întocmit dosare penale faţă de cei doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe". 

Mai multe articole despre:
soferi ialomita droguri