MENIU

Șofer român de TIR, mort într-un accident CUMPLIT în Franța - VIDEO 

Șofer român de TIR, mort într-un accident cumplit în Franța Foto: Twitter

Un șofer român de TIR și-a pierdut viața într-un accident cumplit în Franța. S-a ciocnit cu un alt TIR pe drumul RD4 lângă Roppenheim, în apropierea unui sens giratoriu, și au fost acroșate și alte două autoturisme. Patru persoane au fost rănite după coliziune, românul fiind singurul care a decedat.

Șoferul român avea 61 de ani, iar după accident a rămas încarcerat în cabina sa. După ce a fost extras de pompieri, a murit la scurt timp după sosirea medicilor, înainte de a putea fi transferat la un spital.

Extras de pompieri, el se afla în stare foarte gravă când au sosit medicii. Din nefericire, românul a murit la fața locului, înainte de a putea fi transferat la spital. Celelalte trei persoane care au fost rănite au fost transportate la spital, relatează actu.fr.

Traficul pe drumul departamental, care leagă Franța de Germania, a fost temporar întrerupt pe ambele sensuri în urma accidentului. Unul din cele două camioane transporta vin și suc de fructe, celălalt transporta ulei de motor.

„Unul dintre camioane l-a lovit pe celălalt” , a declarat șeful jandarmilor care au intervenit la locul accidentului de joi, 29 iulie. 

„Lichidul conținut în cele două camioane s-a vărsat pe drum”, a mai spus acesta.

Al doilea șofer, bulgar, are 51 de ani și a fost transportat în stare gravă la spitalul din Haguenau (Bas-Rhin). Pasagerii din mașinile implicate în accident sunt nevătămate și nu au trebuit să fie spitalizate, a anunțat serviciul departamental de pompieri și salvare din Bas-Rhin, potrivit stiridiaspora.ro

Un număr impresionant de forțe au intervenit la locul accidentului: 40 de pompieri, 21 de utilaje și elicopterul Dragon 67 de securitate civilă.

O anchetă a jandarmeriei a fost deschisă pentru a clarifica circumstanțele accidentului.