MENIU

Şofer de taxi reţinut, după ce a furat telefonul unui client

Un şofer de taxi, în vârstă de 32 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce poliţiştii din comuna Giroc l-au depistat ca fiind suspect în cazul furtului unui telefon mobil de la un client, au informat joi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, potrivit Agerpres.

''În data de 4 martie, cel în cauză, în calitate de şofer de taxi, ar fi preluat o comandă din Timişoara, iar la destinaţie, pe raza localităţii Giroc, profitând de neatenţia clientului, i-ar fi sustras acestuia telefonul mobil. Prejudiciul în valoare de 1.500 de lei a fost recuperat în totalitate de poliţişti, bunul fiind restituit păgubitului'', se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Timiş.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului.

Mai multe articole despre:
furt client şofer de taxi TELEFON FURAT