Socul te poate ajuta să slăbeşti. Cea mai simplă reţetă de socată pentru cei la dietă
Socul este folosit în fitoterapie sub formă de tincturi, decocturi, ceaiuri, pulberi. Are proprietăţi laxative, este diuretic, sudorific, de aceea este folosit şi în curele de slăbire. Trebuie avut în vedere că nu se poate slăbi doar folosind ceaiuri şi tincturi de şoc, explică, pentru ziare.com, nutriţionistul Camelia Olteanu. Slăbirea nu va avea loc fără schimbarea stilului de viaţă, adică alimentaţie sănătoasă, mişcare, apă şi somn suficient.
Este bine că înainte de a folosi diferitele preparate pe baza de soc să cerem sfatul unui specialist în fitoterapie, deoarece cantităţile prea mari pot să producă efecte neplăcute: vomă, dureri de cap, ameţeli, diaree, iritaţii etc.
Florile sunt cele care se folosesc pentru obţinerea socatei. Unele reţete prevăd o cantitate foarte mare de zahăr adăugat, care este adevărat că accentuează aromă florilor, dar acest lucru va avea repercusiuni asupra siluetei şi a sănătăţii, în general.
O reţeta de la bunici este următoarea: avem nevoie de 1 kg zahăr, 1 kg lămâi, 100 g stafide, 10 l apă. Se fierbe zahărul în 2 l apă, se lasă la răcit, se pune lichidul într-un borcan mare şi se stoarce zeamă lămâilor. Se adaugă coajă de la 3 lămâi şi stafidele. Se pun 5-7 inflorescenţe şi se completează cu apă rămasă. Se amestecă conţinutul borcanului de 2 ori pe zi şi, după 4 - 5 zile, şocată este gata. Se păstrează la rece.
Este ideală pentru zilele de caniculă, dar nu poate înlocui apă şi nu se va consumă în locul ei. Supraponderalii şi obezii este bine să o evite, deoarece 100 g zahăr furnizează 400 kcal. Chiar dacă înlocuim zahărul cu mierea, ceea ce este de dorit, mierea fiind un produs natural, atrag atenţia că şi mierea este un produs cu un conţinut ridicat în kcalorii: 325 Kcal pentru 100 g miere.
În consecinţă, putem să ne bucurăm de beneficiile şocului, dar să păstrăm măsură şi să nu înlocuim total tratamentele alopate, în cazuri grave.