Sociologul Alfred Bulai: „Cîrstoiu avea prima șansă la Primăria Capitalei. Ciolacu a negociat cu Piedone”
Cunoscutul sociolog Alfred Bulai a declarat că medicul Cătălin Cîrstoiu avea șanse reale să câștige Primăria Capitalei, însă el a fost sabotat puternic din interiorul PSD. „Domnul Ciolacu, înainte de a-l schimba pe domnul Cîrstoiu, a negociat cu domnul Piedone! Că n-a avut nicio problemă să-l schimbe cu Piedone”, a dezvăluit Bulai.
„Eu cred că domnul Cîrstoiu avea prima șansă în realitate! Pentru că PSD-PNL însemnau, totuși, o forță mare în București. El a ieșit foarte bine la sfârșit, e adevărat, a fost mai bărbat politic la sfârșit, adică atunci când a zis: ‘Ba, terminați cu asta, eu sunt învingător, lăsați-mă cu prostiile voastre! Dacă vreți, mă dați la o parte, dar eu nu renunț așa, de prost!’. Adică vertical, nu... ‘Bine, mă, dacă ziceți voi că nu mai vreți...’
A ieșit frumos. Ce vreau să zic: era o surpriză foarte mare pentru că era omul nou! Avea problemele lui mari de imagine, nu trecea ecranul etcetera. Dar era foarte posibil ca să crească! Așa cum domnul Piedone a crescut spectaculos pentru că a apărut dintr-o dată, iar după aceea a început să scadă! Pentru că ai avantajul surprizei. Pe de altă parte, aveai doar variantele Nicușor și Cîrstoiu, nu erau alții! Că Piedone, până la urmă... Cum să zic, încurca, dar mai mult sau mai puțin. Nu pot să spun că ar fi câștigat domnul Cîrstoiu, dar, culmea este că, așa cum arată lucrurile, se împart voturile destul de mult. Adică vreau să zic că nu e situația acum mai bună decât înainte!
(...) Partea amuzantă este că, dacă nu era domnul Cîrstoiu, nu apărea nici Piedone, cel mai probabil!”, a declarat Bulai pentru aktual24.ro.