Şocant. Tânără, atacată de un câine de luptă. Ce făcea stăpânul patrupedului în timpul atacului
O tânără din Lugoj a ajuns la spital după ce a fost atacată de un câine de luptă. Incidentul a avut loc în weekend, pe o stradă din cartierul lugojean Cotu Mic.
Câinele, din rasa Amstaff, a fost lăsat de proprietar în fața unui bar din cartier, în momentul în care a atacat-o pe adolescentă.
Victima a fost preluată de un echipaj de la ambulanță și transportată la spital cu răni multiple.
Proprietarul patrupedului a fost sancționat contravențional de polițiști, iar câinele a fost preluat de hingherii adăpostului administrat de societatea Salprest.
Sursa: ziuadevest.ro