MENIU

Şocant. Au găsit un cadavru carbonizat într-o cabană. Nimeni nu ştia că acolo se află o persoană

<p>Incendiu la o biserică Martorii lui Iehova. Focul a fost pus intenționat</p>

Poliţiştii băcăuani au declanşat o anchetă pentru identificarea unui bărbat găsit carbonizat de pompieri într-o cabană din lemn din municipiul Bacău, unde aceştia interveniseră pentru stingerea unui incendiu.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană aflată la ieşirea din municipiul Bacău, ei găsind în interiorul construcţiei cadavrul unui bărbat.

Incendiul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de către paznicul cabanei, care a observat că partea superioară a imobilului fusese cuprinsă de flăcări, fără a şti că în interior se afla vreo persoană, conform Mediafax.

”În timpul lichidării incendiului, echipajele de intervenţie au descoperit în interiorul cabanei trupul carbonizat al unui bărbat a cărui identitate nu se cunoaşte. De altfel, nici paznicul nu a putut oferi detalii despre cum a ajuns respectiva persoană în clădirea cuprinsă de flăcări”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Pompierii băcăuani au sesizat Poliţia în acest caz, criminaliştii declanşând o anchetă pentru a stabili identitatea bărbatului şi în ce condiţii a ajuns acesta în cabană, care aparţine unei femei din judeţul Bacău.

 

 

Mai multe articole despre:
pompieri Bacău cabană cadavru bărbat carbonizat