ŞOCANT - Aceasta este strada din Bucureşti ce nu a fost asfaltată niciodată!
Plătesc taxe de capitală europeană, dar trăiesc în condiţii de evul mediu. Locuitorii unei străzi din Bucureşti se iau cu mâinile de cap ori de câte ori plouă. Strada lor arată ca după bombardament, iar fără o pereche bună de cizme e aproape imposibil să o traversezi. Artera nu a fost asfaltată niciodată, deşi promisiuni au tot fost.
Nu e nici poligon, nici o zonă bombardată. Aşa arată, pe mai bine de un kilometru, o stradă dintr-o capitală europeană.
E aproape imposibil să traversezi strada Ghidigeni fără o pereche bună de cizme. Şi nu vă gândiţi că suntem într-un cătun uitat de lume, ci chiar în Bucureşti.
Pe strada de pământ, plină de gropi uriaşe, abia dacă reuşesc să treacă şoferii care au maşini de teren.
După ce trec prin zonă, şoferii cu maşini mici ajung mai repede la service decât la serviciu.
„Am atins de multe ori cu baia de ulei, s-a spart”, spune un șofer.
Prin zonă trec zilnic zeci de copii care merg la şcolile din cartier. Atunci când plouă, cei mici abia dacă reuşesc să treacă strada.
Aproape 16.000 de familii locuiesc în zona Prelungirea Ghencea, acolo unde este şi strada Ghidigeni. Primăria Capitalei nu a precizat când va fi asfaltată strada.
Sursa: money.ro