ŞOC - Şi-a făcut fabrică de ţigări într-un apartament de bloc. Producătorul, căutat prin Interpol
Caz surpriza descoperit de politistii de frontiera din Timisoara! Un banatean si-a amenajat o fabrica de tigari in propriul apartament cu doua camere din orasul Caransebes, unde muncea pe branci cat era ziua de lunga.
Productia a fost oprita in aceasta dimineata de procurorii DIICOT Timisoara, care au organizat nu mai putin de 9 perchezitii impreuna cu politistii de frontiera si ofiterii DGIPI.
Oamenii legii nu au calcat doar pragul fabricii de tigarete, ci au descins si la casele mai multor membri ai familiei producatorului de tigari. Potrivit anchetatorilor, barbatul era ajutat de parintii si fratele sau, un fost politist de frontiera, precum si de alte rude.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timis vor proceda la audierea a 6 persoane. In cadrul anchetei s-a stabilit faptul ca reteaua producea in medie 15–20 cartuse de tigari pe zi, pe care apoi membrii gruparii le comercializau in schimbul sumei de 7 sau 8 lei per pachet de tigari.
In urma perchezitiilor, au fost descoperite: 87 kg de tutun vrac, 11 kg tutun maruntit, doua dispozitive de confectionat tigari, doua dispozitive de maruntit frunzele de tutun, un dispozitiv de ambalat, foite de hartie pentru confectionarea tigaretelor, pachete goale albe neinscriptionate pentru ambalarea tigaretelor şi 10 cartuşe calibru 9 mm.
Sursa: opiniatimisoarei.ro