Şoc pe piaţa media! Un post TV de ştiri din România şi-a încetat emisia
TVR News şi-a încetat emisia sâmbătă, la ora 00.00, ca urmare a unei decizii luate pe 21 iulie de Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), care a hotărât închiderea acestui post TV pentru diminuarea cheltuielilor Televiziunii Române.
Consiliul de Administraţie al TVR a luat, pe 21 iulie, o serie de măsuri de diminuare a cheltuielilor, în contextul în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) blocase, pe 20 iulie, conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate - începând din anul 2005 - către bugetul de stat.
ANAF a ridicat, pe 30 iulie, poprirea pe conturile TVR, în urma achitării datoriei scadente către bugetul de stat, care a fost în valoare de 10,3 milioane de lei. Însă, în acest moment, datoria fiscală totală a Televiziunii Române se ridică la aproximativ 457 de milioane de lei, potrivit reprezentanţilor TVR.
Una dintre cele mai importante măsuri recente luate de CA al TVR a fost închiderea, de la 1 august, a televiziunii TVR News, conţinutul acesteia urmând să fie preluat de celelalte canale ale SRTv, potrivit unui comunicat al reprezentanţilor TVR din 21 iulie.
Reprezentanţii TVR nu au precizat însă care este economia care se va face prin închiderea televiziunii TVR News.
Sursa: mediafax.ro