Șoc la Londra. Miniștrii Sănătăţii şi Finanţelor au demisionat, la câteva minute unul după altul
Situație explozivă la Londra. Doi miniștri cu portofolii cheie, Sănătatea și Finanțele, și-au anunțat demisiile din guvernul condus de Boris Johnson, la câteva minute diferență. Ambii au invocat seria de scandaluri care au afectat imaginea guvernului.
"Este clar pentru mine că situaţia nu se va schimba sub leadership-ul dumneavoastră - şi, prin urmare, aţi pierdut încrederea mea", a anunțat Sajid Javid în scrisoarea de demisie, pe care a postat-o pe Twitter, potrivit AFP.
După câteva minute, şi-a anunţat demisia şi ministrul finanţelor, Rishi Sunak. "Publicul aşteaptă în mod legitim ca guvernul să se comporte cu seriozitate şi competenţă. Este posibil să fie ultima mea poziției guvernamentală, dar consider că merită să lupți pentru principii", a arătat el în scrisoarea de demisie publicată pe Twitter.
Potrivit presei bitanice, cei 2 au demisonat ca urmare faptului că premierul Boris Johnson a avut o atitudinea mai degrabă compatimitoare față de Chris Pincher, însărcinat cu disciplina parlamentară a deputaţilor conservatori, care a demisionat după acuzaţii că a atins necorespunzător doi bărbaţi.
Pincher a demisionat din funcţia de responsabil adjunct cu disciplina ('chief whip' adjunct), dar a rămas totuşi deputat, ceea ce a declanşat apeluri la excludere din partid şi la o anchetă internă.