Șoc în lumea politică! Premierul, acuzat de implicare în asasinarea președintelui - Anchetă amplă în Haiti
Răsturnare de situație în cazul asasinării președintelui statului Haiti, Jovenel Moise. Marți, procurorul Bed-Ford Claude, șeful Parchetului din Port-au-Prince, a cerut inculparea premierului Ariel Henry.
Potrivit presei internaționale, procurorul Bed-Ford Claude a vorbit despre mai multe conversații avute de premier cu unul dintre principalii suspecţi, înaintea asasinatului. Suspectul respectiv este Joseph Felix Badio, care, potrivit anchetatorilor, s-a aflat în apropierea reşedinţei prezidenţiale în noaptea asasinatului.
”Există suficiente elemente compromiţătoare care formează convingerea asupra oportunităţii cercetării domnului Henry şi solicitării inculpării sale. Există suspiciuni grave de implicare în asasinarea preşedintelui ţării”, a scris procurorul într-o scrisoare adresată Tribunalului de primă instanţă din Port-au-Prince. În acest context, acesta a solicitat emiterea unui ordin care să îi interzică premierului să părăsească țara și l-a citat la audieri.
În replică, Ariel Henry a respins acuzațiile, reclamând ”manevre de diversiune pentru a genera confuzie şi a împiedica justiţia să îşi facă treaba.” Premierul a dat asigurări că adevărații vinovați vor fi prinși și pedepsiți.
Preşedintele statului Haiti a fost asasinat pe 7 iulie de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa sa oficială din cartierul Pelerin, în Puerto Principe. În atac a fost rănită și prima doamnă, Martine Moise. În schimb, niciun membru al dispozitivului de securitate nu a fost rănit.
Înainte cu câteva zile, președintele îl desemnase premier pe Ariel Henry.
Până în prezent, în acest caz au fost arestate 44 de persoane, printre care 18 cetăţeni columbieni şi doi americani de origine haitiană.