Soarta ucrainenilor care ajung în lagărele rusești. Mărturii cutremurătoare
Ucrainenii sunt verificați la sânge înainte să plece din orașele ocupate de ruși. Militarii lui Putin le confiscă telefoanele și le verifică toate conturile sociale, iar dacă găsesc ceva nu le convine, civilii ucraineni sunt torturați, bătuți și chiar electrocutați înainte de a fi deportați în Rusia, sustin ucrainenii care ajung in lagarele de filtrare.
În încercarea de a fugi din țară, Andrei, un tânăr de 28 de ani era înspăimântat că rușii i-ar putea găsi mesajele de susținere din online sau fotografiile postate cu locurile distruse de invadatori. Un ofițer de securitate i-a arătat un videoclip mai vechi cu președintele Zelenski pe care Andrei îl publicase alături de mesajul „Un președinte de care am putea fi mândri. Mergeți înapoi acasă cu nava voastră!”.
Ucrainenii torturați de militarii ruși
Militar rus: Tu sau brigada ta ne omoară oamenii?
Andrei: Nu, nu am făcut niciodată parte din armată. M-am angajat imediat după școală.
Militar rus: Ce orientări politice ai? Ce părere ai de Zelenski?
Andrei: Este ok, este doar un președinte ca oricare altul. Dar nu mă interesează foarte mult politica.
Militar rus: Păi, atunci, ar trebui să zici că nu ești interesat de politică.
Ofițer FSB: Ne-ai spus că ești neutru politic, dar susții guvernul nazist!
Este ultimul lucru pe care l-a auzit Andrei înainte ca teroarea să înceapă. Mama lui a fost oprită de un militar care i-a spus că a început „reeducarea” lui Andrei și nu are de ce să se îngrijoreze. După două ore și jumătate de bătaie, tânărul ucrainean nu va uita niciodată că a fost forțat să strige „Glorie armatei ruse”.
Un profesor de istorie mărturisește că a fost interogat patru zile și a primit o bătaie soră cu moartea după ce rușii l-au acuzat de nazism.
Profesor de istorie acuzat de nazism, torturat de ruși
Dmitro, 34 de ani, profesor de istorie: „Prima oară, ofițerul cu rangul cel mai înalt m-a lovit cu pumnul în față de patru ori. Am crezut că face parte din procedură, dar apoi m-au acuzat că fac propagandă, că citesc cărți despre Hitler și susțin nazismul” a mărturisit Dmitro care a reușit să ajungă în teritoriile controlate de ucraineni.
Iar un funcționar de stat de 43 de ani mărturisește cu groază teroarea la care a fost supus. Vadim spune că a încercat să își apere soția și a fost pedepsit ca în timpul Războiului Rece.
Mărturiile ucrainenilor supuși terorii
Vadim, 33 de ani, funcționar de stat: „Au folosit electricitate. Aproape am murit. Am căzut și m-am înecat cu plombele care mi-au ieșit din dinți, apoi am leșinat. Când mi-am recăpătat cunoștința mi-au spus să curăț totul și au continuat să îmi administreze șocuri electrice”, a mărturisit Vadim care a fost deportat în Rusia, dar, din fericire, a reușit să plece și de acolo, însă abia mai poate să vadă din cauza bătăilor cumplite pe care le-a suferit.
Alți ostateci ucraineni au fost ținuți în cuști fără hrană, fără apă și își făceau nevoile într-un colț. Niciun ucrainean cu simpatii pentru armata lui Zelenski și cu dispreț față de cea a lui Putin nu a scăpat fără să fie bătut.