MENIU

Soția premierului Cioloș dezvăluie ce o liniștește: ”Pe mine mă ajută foarte mult”

Valerie Cioloș-Villemin, soţia premierului Dacian Cioloș, a participat miercuri la un eveniment organizat la Centrul de Resurse „Academia Doamnelor” din Alba Iulia. Numit „Oameni talentați ai comunității”, acesta a cuprins un workshop privind rolul muzicii în sănătatea, armonia și educarea comunității.

Organizatorii evenimentului au propus celor prezenți un nou mod de a înțelege și de a privi muzica, ca și integrare în viața de zi cu zi, ca și armonie, ca și echilibrare și de ce nu, ca și vindecare.

Valerie Cioloş-Villemin a spus în cadrul întâlnirii că meloterapia are efecte benefice asupra psihicului şi asupra sănătăţii, transmite Mediafax.

”Muzica reprezintă foarte mult pentru mine. Simt o bucurie imensă când cânt. Când cânt cu oameni, nu singură. Şi în baie îmi place să cânt. Pentru mine, momentele acestea sunt foarte frumoase”, a declarat soţia premierului Dacian Cioloş.

Ea a recunoscut că după mulţi ani în care a făcut ceea ce i-au cerut alţii, în sfârşit face ceea ce îi place, iar muzica se află chiar şi în faţa agronomiei.

Un alt subiect atins de Valerie Cioloş, în cadrul seminarului organizat la Academia Doamnelor din Alba Iulia, a fost ”cât de important este să trăim în prezent”, ea susţinând că oamenii îşi petrec 47% din timp gândindu-se la lucruri petrecute în trecut, viitor sau la alte persoane.

La finalul evenimentului denumit ”Oameni talentaţi ai comunităţii”, soţia premierului a precizat că merge mai energizată spre Bucureşti şi că, de fiecare dată când vine la Alba Iulia, se simte foarte bine.