Situație tragi-comică în Petroșani: Parcare construită în jurul unor morminte
Un caz incredibil are loc în județul Hunedoara. O parcare amenajată de administrația locală are, în mijloc, mai multe morminte. Situația era cunoscută încă de la startul proiectului. Parcarea este amenajată în zona Spitalului de Urgență Petroșani, iar proiectul a continuat în pofida problemei apărute, potrivit realitateadehunedoara.net.
Se pare că înmormântările au avut loc ilegal, în urmă cu aproape 20 de ani, în zona respectivă. Ilegal, în sensul în care un preot care a adminsitrat cimitirul de la spital a dat voie și și-a dat acceptul să fie înmormântate acolo șapte persoane.
Acum, locul a fost ales pentru amenajarea unei parcări, doar că mormintele sunt chiar în mijlocul acesteia. Între timp, preotul care a admis înhumările a decedat.
Autoritățile spun că situația este una provizorie, pentru că se va lua legătura cu aparținătorii celor decedați și înhumați acolo, pentru a se găsi o soluție pentru strămutarea lor.
Proiectul ar urma să fie finalizat la sfârșitul acestei luni. Până atunci, constructorul va monta și un gard în jurul mormintelor, cu tot cu poartă de acces. Și tot în jurul mormintelor vor fi plantate și plante ornamentale.