MENIU

Situație halucinantă! Chinezii vor să arunce în mare trupul unui comandant român mort. Mărturia sfâșietoare a soției

Foto: captură Realitatea Plus

Un comandant român de navă nu poate fi înmormântat creștinește. S-a ajuns la această situație după ce bărbatul și-a pierdut viața pe un vas chinezesc. Autoritățile din China au refuzat să aprobe repatrierea din cauza unor suspiciuni de infectare cu Covid-19. Au refuzat chiar și debarcarea cadavrului pentru incinerare. Familia comandantului este disperată din cauză că oficialii vor să arunce trupul peste bord, potrivit Realitatea Plus.

Comandantul român Dan Sandu a murit pe 19 aprilie la bordul unei nave din Liberia. Vasul a fost direcționat către un port din Indonezia pentru debarcarea trupului celui decedat și îmbarcarea unui alt comandant. Suprinză, însă! Autoritățile indoneziene au refuzat să permită debarcarea, așa că agenții navei au contactat alte porturi din Sud-Estul Asiei, dar s-au lovit de același refuz.

”Am ținut legătura cu cel care ne-a anunțat și ne-au spus să stăm liniștiți că se vor asigura de repatriere, va fi de durată din cauza pandemiei, dar nu ne-am așteptat la această întorsătură”, a declarat soția comandantului, Gabriela Dan.

”La patru zile după ce au plecat din port, i s-a făcut rău și probabil a făcut un infarct. Corpul este în frigiderul navei. Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada Chinei la București, toate aceste instituții au încercat să găsească o soluție pentru repatrierea domnului comandant”, a anunțat Adrian Mihălcioiu, Sindicatul Navigatorilor.

Inițial, familia comandantului a respins vehement incinerarea. Apoi, când a aflat că există pericolul ca trupul să fie aruncat în mare, și-a dat acceptul în scris.

”După două săptămâni, am fost anunțați că ei nu sunt de acord cu repatrierea și să fim de accord cu incinerarea sau înmormântarea în mare. M-a îngrozit, nu vreau să aud așa ceva... dar suntem de acord cu incinerarea, măcar să aducem urna, ca să aflăm sâmbătă ca nu mai vor nici incinerarea”, a mai povestit soția comandantului. 

Ultima dorință a familiei este repatrierea rămășițelor chiar și în varianta unei urne cu cenușă pe care să o poată îngropa acasă.