Situaţie dramatică în Vaslui din cauza inundaţiilor: 30 de persoane evacuate, un pod rupt
Drumul național 2 F Dragomiresti - Plopana, către județul Bacău, este impracticabil, după ce pe raza localității Vladia un pod s-a rupt pe ambele sensuri de mers, formând un crater de aproximativ trei metri pătrați în partea carosabilă.
Potrivit unei informări a Instituției Prefectului Vaslui, ploile abundente din ultimele ore au inundat mai multe curți și locuințe, iar 34 de persoane au fost evacuate.
"La Doagele sunt inundate 10 case și 38 de curți, fiind evacuate 19 persoane, dintre care 15 sunt cazate la Căminul Cultural, iar patru la vecini. În Valea Mare, suburbie a orașului Negrești, au fost inundate patru curți și patru case, iar la Stejaru, în comuna Pungești, au fost afectate patru case și două curți. Au fost evacuate 14 persoane, pe parcursul nopții, dar acum acestea s-au reîntors în case, deoarece viitura a trecut", a declarat, pentru Agepres, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Vaslui, Cristian Lapa.
Județul Vaslui se află sub avertizare Cod portocaliu de inundații până duminică, la ora 18,00.