Situație DRAMATICĂ în Anglia. Experții solicită intrarea în CARANTINĂ totală și extinderea nivelului de alertă de tip 4 la nivelul întregii țări
Oamenii de știință și organismele de sănătate din Anglia solicită restricții mai stricte în ceea ce privește lupta cu noul coronavirus, și asta deoarece numărul cazurilor noi continuă să crească, iar spitalele încep să simtă presiunea, relatează The Guardian.
Solicitare vine cu doar câteva ore înaintea unei revizuiri guvernamentale a sistemului privind nivelurile de urgență din Anglia și este făcută de grupul de experți Independent Sage.
Potrivit experților, dacă toată țara ar fi pusă imediat în carantină, „zeci de mii” de decese ar putea fi evitate.
Furnizorii serviciilor medicale de sănăatate (NHS), care reprezintă membrii din cadrul spitalelor NHS, ai celor din rândul sănătății mintale, ai comunității și serviciilor de ambulanță din Anglia, au cerut, de asemenea, extinderea restricțiilor de nivel 4 la nivelul întregii țari.
Apelul experților vine în aceeași săptămână în care numărul pacienților spitalizați cu Covid-19 din Anglia a depășit vârful din primul val, cu 20.426 de persoane în spital pe 28 decembrie. De parcă asta nu ar fi tot, estimările nu sunt deloc optimiste. Din contră, este de așteptat ca numărul să crească mai mult pe măsură ce cazurile cresc.
Marți, cazurile de coronavirus au atins un nou record. Vorbim despre 53.135 de cazuri raportate în Marea Britanie și 47.164 de cazuri în Anglia. Rata medie de infectare la șapte zile pentru Londra, în ansamblul său, până la data de 24 decembrie a fost de 807,6 la 100.000 de locuitori, de două ori mai mare decât rata Angliei, în timp ce în Thurrock, în Essex, s-au înregistrat mai mult de 1.300 de cazuri la 100.000 de locuitori în aceeași perioadă.
Christina Pagel, profesor de cercetare operațională la University College London și membru al Independent Sage, a spus că lucrurile au fost la fel de rele cum au fost și până acum. „Ce e înspăimântător de data aceasta este că lucrurile vor continua să se înrăutățească. Sunt necesare acțiuni acum pentru a evita prăbușirea NHS în câteva săptămâni. Este atât de grav”, a declarat specialistul.