Situația din secțiile ATI pentru Covid se agravează. Spitalele din Suceava și Rădăuți NU mai au locuri libere
Secţiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava şi Spitalului Municipal Rădăuţi nu mai au paturi libere pentru bolnavii de Covid-19. Anunțul a fost făcut duminică de Prefectura Suceava, zi în care autoritățile au raportat un record al pacienților internați la ATI.
La SJU Suceava sunt internaţi 53 de pacienţi cu forme severe şi grave de boală, iar la unitatea medicală din Rădăuţi - şase pacienţi cu forme grave şi doi în stare critică.
Potrivit Prefecturii, din totalul celor 526 pacienţi internaţi în SJU, 148 sunt diagnosticaţi cu Sars-Cov-2, zece sunt în zona tampon şi 368 sunt cu afecţiuni non-Covid.
Dintre pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19, doi prezintă forme uşoare, 93 au forme medii ale bolii, 35 prezintă forme severe, iar 18 cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, nouă fiind ventilaţi non - invaziv şi cinci intubaţi.
SJU Suceava dispune, la această dată, de 368 paturi libere, dintre care 48 pentru pacienţi cu Covid-19, are 18 ventilatoare, patru fiind destinate patologiei Covid.
La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 21 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, dintre care 11 cu forme grave, la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt 27 de pacienţi cu Covid-19, dintre care zece cu forme grave şi niciun pat liber pentru această patologie.
Totodată, la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt internaţi 17 pacienţi cu Covid-10, iar la Spitalul Boli Cronice Siret şapte.
În prezent, în județul Suceava, care are o populașie de aproximativ 635.000 de locuitori, sunt 784 cazuri de infecţie cu noul coronavirus în evoluţie. Numărul persoanelor vaccinate anti-Covid se ridică la 46.601, dintre care 23.410 au primit și rapelul, potrivit Agerpres.